Frunze de noiembrie...

Ascultă. .. Cu sunet uscat slab, ca trepte de trecere a fantomelor,frunzele, înghețate, se sparg din copaci şi cad. Zboară sălbatic până când aproape că ating cerul. Răsucindu-se, făcând piruete în aer până când toţi copacii îşi îndreaptă privirile spre ele, înţepeniţi şi goi. Totuşi, este ceva plăcut în cădere – întotdeauna frunzele se trezesc înainte să cadă, ştii, ca în visele urâte din copilărie. Ele, frunzele, continuă să danseze, un dans ciudat, chiar dacă e frig şi întuneric. Ele dansează pe acordurile line ale vântului, sub privirile lunii, fiecare ca o pasăre mică, maro. Se spune că este luna morţii, dar eu nu am văzut niciodată atât de multă frumuseţe care atârnă de ramurile copacilor, pictată în mii de nuanţe de roşu,

galben şi maro.

 Sursa: arhiva personala

Dar obosesc şi ele, frunzele, chiar dacă vântul din nord le cheamă, chiar dacă trebuie să se învârtă, să se rotească, dansul lor se sfârşeşte, fără aplauze, fără lumină. Cad pe pământ atât de tăcute, ca un covor bogat dar rar, sub copaci, fără nicio grijă. Mulţumite că pot să doarmă. Si-au terminat treaba. Obosite, cad pe pământ să aştepte, ca şi copiii, zăpada.

M.