Mi-a fost atât de milă de Cătălina Ponor. Cum stătea
acolo, singură şi amărâtă după ce a terminat exerciţiul de la bârnă. Aş fi vrut
să o pot strânge în braţe tare tare şi să îi spun că eu sunt mândră de ea. Eu
şi noi toţi. Toţi care am crescut cu transmisiunile de la gimnastică şi care
eram obişnuiţi să le vedem pe gimnaste DOAR pe podium. Am fost atât de tristă
citind declaraţiile ei după victoria echipei de spadă. Era victoria unei echipe.
Dar noi nu mai avem echipă de gimnastică. Nu mai sunt fetiţele acelea minunate,
echipa aceea pentru care mă trezeam şi noaptea, doar să le văd. Acum văd doar
echipa Statelor Unite, antrenată de români. Mda…
Dar e de mirare? Intr-o lume în
care contează doar ego-urile celor din comitete şi ministere, vanităţile celor
care nu ar trebui să fie acolo, discuţiile interminabile dintre nişte luminaţi care
se învârt pe scaunele lor comode de la televizor, vorbele înţelepte ale unora
şi altora că aşa ar fi trebuit, că aşa ar fi fost, că aşa şi pe dincolo. Toată
lumea se pricepe, toată lumea ştie, dar ştie lumea ce înseamnă să te sacrifici
cu adevărat? Stie ce înseamnă să practici un sport în niste condiţii ca vai de
ele? Vreau să văd şi eu omul acela, cu bani (să nu îndrăzniţi să îmi spuneţi că
românii nu au bani, în condiţiile în care fiecare a treia nevastă, iubită sau
amantă e buzată, are gheare de ghepard şi sâni de 10 ori mai mari decât a
înzestrat-o mama natură, în condiţiile în care predomină maşinile de lux, super
brandurile, orice mucos are ultimul tip de telefon şi toate sălile de nunţi sunt
de mărimea unui castel) care investeşte în sport. Nu doar în fotbal. In sport. Vreau
să văd designeri români care se oferă să creeze echipamentele sportivilor şi
antrenorilor să nu ne facem de râs. Vreau să văd oameni simpli care donează
pentru sport sau artă şi nu se plâng că nu au bani în condiţiile în care
parcările de la Lidl, Carrefour sau Penny gem de maşini în fiecare zi. Vreau să
văd oameni care înţeleg ce înseamnă să nu ai copilărie, ci doar antrenamente
chinuitoare. Vreau să văd oameni la conducerea comitetelor menţionate mai sus
luptând pentru sportivii noştri, luând atitudine când suntem nedreptăţiţi şi nu
doar acceptând situaţia şi plecând capul umili. Vreau să văd sportivi mândri de
ţara lor. Vreau să văd super oameni care investesc în sport. Poate că nu avem super
oameni. Poate că avem doar super…
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu