Fata veselă e veselă. Din nou. După o vreme… E
veselă pentru că lacrimile ei s-au transformat în picături mici de rouă,
picături pe petalele unei floricele firave, ca într-o dimineaţă diafană, plină de
speranţă. Pentru că ochii ei, frumoşi şi întunecaţi, au văzut lucruri care au
făcut-o să tresară, să dorească, să spere, să iubească. Pentru că ea nu poate să
trăiască fără iubire.
Sursa: Delia Tirla - https://www.facebook.com/photo.php?fbid=269713076730235&set=a.153913308310213.1073741832.100010746336871&type=3&theater
Pentru că tristeţea aceea, ca o mantie întunecată, cu al
ei sărut uimitor şi veninos în acelaşi timp, a zburat, la fel de magic precum a
venit. Pentru că povestea aceea fără început şi sfârşit, cum credea ea, are un
sfârşit nespus de tăcut. Tristeţea ei nu mai este ea pentru că şi-a dat seama
că nu e atât de rău să gândească. Să înţeleagă că nu toate personajele poveştii
sunt nepăsătoare şi indiferente. Veselia ei este plăpândă şi firavă, ca o
păpădie înconjurată de adieri nebănuite. Veselia ei este ca o ploaie călduţă de
vară, răcoritoare şi tandră. Veselia ei este ea…Iar ea poate să zboare din nou.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu