Blogger Widgets

miercuri, 18 mai 2016

Fata şi feţele…



Zilele trecute o vrăbiuţă cucuiată mi-a trimis un articol care aproape că m-a lovit în moalele capului. Il simt şi acum ca sabia lui Damocles pendulând periculos deasupra capului meu. Pentru că am descoperit nişte adevăruri triste despre mine şi despre alţii. Tot felul de lucruri pe care le-am negat, le neg şi pe care aş vrea să nu le mai ascund acolo unde nimeni nu poate pătrunde, în mintea mea. Mintea mea care îmi joacă tot felul de feste, care lucrează harnică şi neobosită, gândeşte fără încetare, obositoare şi nemernică, de mai multe ori, crudă şi periculoasă, agasantă şi înşelătoare, nestatornică şi necredincioasă. Am avut un sentiment ciudat să realizez că tristeţea mă face întotdeauna mai bună, că totul în viaţă este temporar şi că anumite persoane care au intrat în viaţa mea nu au însemnat atât de mult încât să fiu aproape paralizată de plecarea lor. 


 Copyright: Delia Tirla #broken

Dar m-am simţit atât de eliberată citind că mulţi dintre “acei” şi “acele” din viaţa mea au fost doar nişte feţe, chiar dacă unice în felul lor. Dar au fost şi sunt doar nişte feţe care se schimbă, mereu şi mereu, care spun aceleaşi lucruri, care se mişcă ca toţi ceilalţi aşa că locul lor nu era aici, cu mine. De fapt, prezenţa lor este sau a fost atât de trecătoare încât, deşi simt cum amintirea lor este din ce în ce mai estompată, nu prea mai îmi pasă. Poate nu ar trebui să îmi pese deloc. Si deşi tristeţea şi dezamăgirea au pus stăpânire pe tot ce a fost frumos la feţele acelea, mi-am dat seama că nu au fost atât de frumoase, nu fizic…altfel.. încât să nu le pot înlocui.  Sunt tristă când spun aceste lucruri, dar poate este cea mai bună terapie: să învăţ să renunţ, să îi/le las să plece, să merg mai departe (“to move on” cum mi-a spus-o cineva la un moment dat, iar eu am considerat că este cea mai crudă replică), să nu mai tresar şi să nu  îmi mai pese. Atât. Iar la urma urmei, e o utopie să cred că atât de mulţi  mă plac sau mă iubesc. O gogoaşă umflată peste măsură! Mă plac şi mă iubesc doar cei care îmi spun verde în faţă ce cred despre mine, cei care nu mă mint, cei care atunci când mă strâng în braţe eu simt că lumea s-a oprit, cei care nu vor cere de la mine mai mult decât pot ei oferi. Si gata. Pentru că nu mai vreau să învârtă nimeni cheiţa mea. Pentru că fata vrea să funcţioneze cum trebuie şi să nu se mai “defecteze”.
M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu