M-am gândit mult dacă e bine să scriu ce urmează să
scriu. Pentru că nu cred că ar trebui să folosesc cuvinte precum “urât” sau
“greţos” sau “bleacs”, dar …este 2 mai. A trecut 1 Mai, au trecut sărbătorile
şi asta e… Iar eu nu am firmă să îmi fie frică că îmi pierd clienţii, nu mă
interesează deloc să mă placă toţi, butoanele “unfollow” si "unfriend" sunt tot acolo, iar ceea
ce voi scrie va fi citit (probabil) doar de cei care ştiu să folosească
cratimele, îl adaugă şi pe cel de-al doilea “i” la “fi fericit”, nu fac bot şi nu
pozează. Stiu, mă repet, am mai scris despre lucrurile acestea, despre inerţia
serilor de vineri şi sâmbătă în oraş. Mi se pare fascinant să urmăresc pozele
postate după cele două seri fatidice. E un spectacol interesant şi über
sofisticat la care nu trebuie să cumpăr bilet. Din păcate, a devenit gratuit
cam peste tot. Uitându-mă la pozele respective, am sentimentul ciudat că
indivizii şi individele acelea arată de parcă au luat trenul (ciuuuu ciuuuu),
după aceea s-au urcat în tramvai până în centru şi apoi şi-au făcut loc cu
coatele într-un birt/pub/club. Cum se întorc acasă nu mă mai interesează.
Cum
se poate să arate lumea atât de ieftin? Si aici nu mă refer la preţurile
hainelor de pe ei. Ti se face frică uitându-te la anumite feţe pentru că arată
ca nişte evadaţi, căutaţi de 10 câini şi 500 de poliţişti. Pe bune! Ce feţe! Da,
măi, pisi, ce feţe! Parcă am fi în nu ştiu ce cartier periculos din Detroit, cu
toată rasta şi gang bangul care respiră din poze. Mâinile acelea de brontozaur
renăscut din cenuşă, tatuaje cu mesaje de neînţeles pentru purtători,
mijlocelul motanilor zugrumat de o curea, chinuindu-se să respire de sub burtă,
dinozauri mioritici care nu au auzit de un alt sport decât de tras de fiare
(suntem în epoca fierului şi eu nu ştiu??), fătuţe pisicuţe cu tot felul de
chiloţei urlând după libertate printre cute de cărniţă şi tot felul de
specimene de la zoo dar care sunt fericite pentru că nu stau în cuşti. Eu i-aş
pune în cuşti. Zău, măi pisi! Specia aceasta (pentru că este vorba de o specie)
poate fi întâlnită cam peste tot, dar eu vorbesc despre un local pe care îl
credeam mai acătării şi care era destul de cool acum ceva vreme…dar,
na…lucrurile se schimbă…din rău în mai rău până la foarte rău. Până nu demult,
era destul de uşor să îi eviţi. Pur şi simplu nu călcam în anumite locuri frecventate
de aceşti T-Rex şi T-Rexuţe ai lumii “cool”. Dar acum a devenit imposibil. Sunt
peste tot, îşi bagă codiţa peste tot şi, uite aşa au pus stăpânire pe toată
viaţa de noapte din pantagruelicul oraş. La naiba…nu mai am scăpare. Trebuie să
mă reinventez. Eu sunt prea simplă şi alb negru. Si, pisi, tu mă poţi ajuta. Trebuie
să investesc într-o rochiţă scurtă scurtă din piele, o geantă fake Chanel, să
îmi pun meşe şi să dau din cap ca un căţel, să îmi defrişez sprâncenele şi să
trag două linii în locul lor şi să îmi schimb decolteul cu un XXXXL, să dau
galeş din gene, să mă unduiesc de 100 de ori până la baia din local având grijă
să calc nişte bipezi pe degete cu tocuşoarele, să pozez cu botul ţuguiat, să nu
îmi arăt dinţii ci doar buzişoarele şi să tac. Asta e: să tac! Să torc
încetişor şi să miaun. Miaow! Ah…am uitat. Obligatoriu trebuie să îmi trag un
partener (iubit nu se poartă) căruia îi plac tricourile cu print animalier:
porc, elefant cu o trompă cât furtunul de la pompieri (aha), cu un decolteu
penibil în încercarea cumplită de a-şi dovedi virilitatea pe un metru pătrat,
cu pantalonaşi mai strâmţi decât colanţii mei şi care are în buzunarul de la
spate o…nu, nu e o supriză pentru mine…Are o oglinjoară să vadă cât e de
frumos! Oglindă oglinjoară, cine e cel mai frumos din ţară? Tu, dragule! Cotoi,
ce eşti!
Glumesc. Sunt doar roasă de invidie. Pe oglinda lui,
pisi!
Vă doresc un 2 mai acrişor, aşa ca mine.
M
-