Traducerea cea trădătoare…

Gabriel Garcia Marquez spunea odată că “[a] traduce este forma cea mai profundă de a citi.” Dar cred că postarea de faţă se mulează mai bine pe ce spunea surata Miţa lui Caragiale: “Eu i-am declarat că omul cu traducerea este acela care mă traduce şi pe mine, amantul meu, fidelul meu amant, căruia eu (obidită) i-am fost întotdeauna fidea.” Ambiguu, dar clar. Unul dintre filmele mele preferate este “Lost in Translation” al Sophiei Coppola, titlu care descrie perfect anumite “prinţese” traducătoare şi interprete, absolvente ale Facultăţii de Litere, de aici şi de peste tot. Sunt şi nişte prinţişori pe acolo, dar, în general, ei sunt nişte delicaţi şi sensibili să mă iau de ei şi nu aş vrea ca ei să “kick the bucket”, bieţii, dragii de ei.

Ce m-a determinat să scriu acest post au fost câteva traduceri aberante care mi-au biciuit irisul şi conca auriculară în doar două zile. “Your interpretation is, at best, unique” (Jeff Cohen)…ar putea caracteriza o postare de-a unei prietene, Ioana care prezenta, tristă şi revoltată,  traducerea tâmpă, din rusă în română, descoperită într-o carte: “sticle de plastic pălite”.  Auzi: “sticle de plastic pălite”! Cum arată sticlele astea? Chiar există? I-aş sugera persoanei care a tradus cartea să-l citească pe Walter Benjamin şi să ia aminte: “It is the task of the translator to release in his own language that pure language that is under the spell of another, to liberate the language imprisoned in a work in his re-creation of that work.” Nu voi traduce citatul în română ca să poată simţi pe deplin adâncimea cugetării.

“There are no facts, only interpretations”…zicea bietul  Nietzche. Si am văzut “Daneza” (The Danish Girl). Când unul dintre personaje, care apropo, este femeie, spune “I have my period”, traducătoarea, căci este vorba de o EA şi nu un el, consideră înţelept să traducă cu “Am perioadele mele.” Chiar aşa? Se vede că înţelege foarte bine psihologia feminină, cu “perioade” proaste şi “perioade” bune, dar aici este vorba de fiziologia feminină, iar personajele erau tocmai angrenate într-un dialog despre neputinţa/eşecul de a procrea. Evrika! Ce să mai spun? Nimic. Period. Aici înseamnă “punct”. Sau “full stop”. Poate aşa pricepe şi ea ce înseamnă “period” pe lângă toate celelalte sensuri. Poate are şi ea perioadele ei. Probabil, la fel ca în cazul personajului respectiv, era “perioada” proastă când ai tradus.

A treia întâlnire a fost cu pronunţia proastă, scrijelitoare care aproape m-a făcut să simt cum un fierăstrău trece peste urechile mele, trompa lui Eustachio fiind prea şocată să îşi joace rolul iar eu şi mai şocată de altitudinea aberaţiilor. După decernarea Globurilor de Aur, un reporter de la un canal românesc (reporter trimis la Los Angeles datorită abilităţii de a vorbi limba engleză, presupun) a declarat mândru că filmul câştigător a fost “di revinănt”, iar unul dintre câştigători a fost “met demon”. Yuhuu! Adică, “The Revenant” (/ðə/ /ˈɹɛvənənt/ - pe înţelesul tău “dă revănănt”, cu toate că ar trebui să scoţi limbuţa printre dinţişori când pronunţi “/ðə/”. Si nu pronunţa “/ði/” în faţa unui cuvânt care începe cu o consoană. “R” este consoană. RRRRR. Iar Matt Damon se pronunţă “/mæt//ˈdeɪmən/” – pe înţelesul tău “met deimăn”. Ai înţeles? Si nu este nici demon, nici diavol. Este doar un actor cu un nume comun.

Si de ce ar fi de vină prinţesele de la litere? Dragele de ele…nişte silfide preţioase, delicioase, sensibile, minunate, traducătoare trădătoare, interprete interpretabile, vânate de majoritatea purtătorilor de nădragi pentru sofisticăreala, mâţâiala şi acel “je ne sai quoi” fals, în cele mai multe dintre cazuri. Jumătate dintre studentele şi apoi absolventele de litere nu ar trebui să fie acolo. Dar pentru că dădăceala universitară a devenit această activitate mai grea decât cultivatul unui pământ sterp, toate graţiile delicate care nu ştiu ce să facă după absolvirea liceului se îndreaptă spre litere, fără să ştie vreo limbă străină (li se garantează că vor învăţa o ‘limbă’ în facultate), fără niciun examen, fără să le placă să citească şi fără să aibă habar de cultura şi civilizaţia vreunei ţări, doar unduindu­-şi nurii şi farmecele, trăind cu speranţa că vor deveni muzele vreunui poet pletos, lovit de lipsa de inspiraţie şi vor fi imortalizate ca nişte Diane. Dar cred că, în sinea lor, ar prefera, totuşi, un Porsche că doar trăim în capitalism. La terminarea facultăţii, devin profesoare, traducătoare şi interprete, multe dintre ele lipsite de har, de pasiune, de interes. Si mă întreb de ce lui David, care are 7 ani, nu îi place profesoara de engleză de la şcoală. Profesoara e tânără şi drăguţă, dar e plictisită de viaţă şi agasată de plozi. Darling, ştii că ai putea să îi faci pe pici să îţi mănânce din palmă? Dar atâta timp cât tu le vei da doar să copieze în virtutea inerţiei versuri de pe tablă timp de o oră, iar tu te plictiseşti la catedră, nu te aştepta să te placă. Au 7 ani şi nu ştiu să scrie “w” şi “y”. Iar tu în loc să vorbeşti, să cânţi şi să te joci cu ei, stai îmbufnată la catedră şi când ai chef mai repetaţi şi voi animalele în engleză. Monkey business, într-adevăr.

In celălalt caz, traducătoarele care practică nişte preţuri de nimic (oare pentru ce e bun  Google Translate???) sunt angajate de toţi, începând cu edituri şi terminând cu televiziuni. Mă gândesc la bietul autor şi întregul proces de creaţie care sunt măcelăriţi cu cruzime în 2 secunde de prostia, incultura şi incompetenţa unui traducător. Apoi, mă gândesc la amărâtul de cititor care a cumpărat cartea (care nu e ieftină) şi care are parte de suprize groteşti. Ar trebui să mă gândesc la editor şi toţi ceilalţi cuprinşi în acest lanţ al producerii cărţii respective, dar deocamdată nu vreau. De ce? Pentru că în cazul lor vorbim de reducerea cheltuielilor la minim şi dacă au cu cine, de ce nu? Doar asta e piaţa, nu?

Ceea ce este trist este faptul că toţi vorbim o limbă străină, toţi suntem la nivelul C2, toţi suntem nişte descurcăreţi, de fapt. Aş putea să accept această aserţiune, de descurcăreală, dar nu pot să accept că nişte absolvenţi de litere (vreau să cred că aceşti absolvenţi sunt speciali, deosebiţi, artişti, pasionaţi şi pasionali, ciudăţei şi sofisticaţi în sensul bun) să fie atât de superficiali, nepăsători, inculţi, prostănaci, atât de goi şi depăşiţi. Faptul că l-aţi citit pe Coelho şi pe Veronica lui nu spune nimic. Coelho nu este Eminescu, iar Veronica noastră a fost mult mai “prăpădită”. Trebuie să citiţi mult mai mult şi să învăţaţi. MEREU. Tot timpul. Trebuie să citiţi. Cărţi. Toată viaţa. Dacă aţi ales această meserie, asumaţi-vă tot. Este vorba de asumare, la urma urmei. Si eu îmi asum această postare, în calitate de absolventă de litere, ca surată a voastră. Dar eu îmi doresc să fiu în acelaşi grup cu Antoaneta Ralian (l-a tradus pe Henry Miller ceea ce nu e de colea) şi Irina Margareta Nistor, femeia cu vocea tenebroasă, dar care traduce şi pronunţă impecabil.

M.

P.S. “To kick the bucket” nu înseamnă să loveşti găleata, ci să dai colţul. Just bitchin’…