Starurile rock sunt unele dintre cele mai
captivante și mai “larger than life” personalități pe care le-am văzut vreodată
și pe care le iubim, cel puţin eu. Chiar dacă ideea de „rockstars” așa cum o cunoșteam
cândva aproape a dispărut, obsesia pentru indivizii vizibili este la fel de
intensă acum aşa cum era în perioada muzicii rock. În era actuală a rețelelor
sociale, acum mai mult ca niciodată, nevoia acestora de a-şi controla imaginea
publică este primordială, cu riscul de a-și distruge cariera.
Producția lui Răzvan Mazilu, după un text de
John Cameron Mitchell, muzică și versuri Stephen Task, „Hedwig and the Angry
Inch” este o călătorie plină de zgomot, de tip roller coaster. De la prima
intrare sashay și până la nota finală, aceasta este o plimbare sălbatică,
glorios de glam/punk/heavy metal/cu o mică atingere de emo. Este un spectacol zgomotos
și înălțător în acelaşi timp.
„Hedwig and the Angry Inch” este un spectacol
fabulos cu suficientă energie şi trăiri cât pentru zece spectacole. Musicalul
este centrat pe Hedwig Robinson (un glorios, fenomenal şi superb Lucian Ionescu),
care devine un cântăreț genderqueer al unei trupe rock-and-roll numită The
Angry Inch (partea „Angry Inch” a titlului provine din operația de schimbare a
sexului greșită a lui Hedwig, care are ca rezultat că noul corp nu este sexat nici bărbat, nici femeie, ci e prins într-un
spațiu liminal). Cu această premisă grafică și neobișnuită pentru teatru, acest
spectacol utilizează tropii teatrului muzical și glam-rock pentru a medita
asupra experiențelor non-normative de gen. Cântecele construiesc traiectoria
poveștii. Născut ca Hansel Schmidt și crescut sărac și nefericit cu mama sa în
Berlinul de Est în anii 1970 și 80, viitoarea Hedwig a găsit confort și
inspirație în muzica punk și glam rock timpurie. Ca și adult tânăr, Hansel se
îndrăgostește de un sergent american staționat la Berlin pe nume Luther, care
îi lasă tânărului o urmă de dulciuri (vezi Hansel și Gretel), făcându-l pe
Luther un tată literalmente de zahăr (sugar daddy). Luther dorește să părăsească
Germania cu Hansel, dar acest lucru este posibil doar prin căsătorie. Având în
vedere că uniunea homosexuală nu era deloc un lucru realizabil, o căsătorie
între cei doi ar necesita un examen medical complet. La ordinul mamei sale și
la rugămintea lui Luther (din moment ce îl consideră pe Hansel cel mai
atrăgător când arată ca o femeie), Hansel preia numele și pașaportul mamei sale
și decide să facă o operațiune de schimbare a sexului. Din păcate, Hansel, acum
Hedwig, a suferit complicații, lăsând în urmă o grămadă de carne deformată și
cicatrici... titularul „Angry Inch”. La un an după ce s-a mutat în America și
s-a stabilit în Kansas, Luther o părăsește pe Hedwig la aniversarea lor pentru
un twink nou, mai tânăr. În aceeași zi, zidul Berlinului este dărâmat și Hedwig
își dă seama că tot ceea ce a făcut pentru a scăpa a fost degeaba, viața ei s-a
prăbușit și este singură. Hedwig preia totuşi conducerea – uneori e pierdut,
alteori e dărâmat, dar în fiecare zi, e un supraviețuitor. La fel de captivantă pe
scenă și îngrozitor de dezordonată ca multe dintre starurile rock care o
inspiră, Hedwig este un personaj vechi, dar controversat în panteonul reprezentării
trans în ficțiune. Cei care o iubesc sau o urăsc toți au opinii și perspective
complet justificate, dar conversația în jurul lui Hedwig este complicată și
lipsește adesea nuanța absolut necesară. Are cicatrici figurative și literale
de la exploatarea fizică și emoțională de-a lungul întregii sale vieți și
fiecare fațetă a identității ei este definită de aceasta. Pe lângă aceste aspect,
spectacolul implică și faptul că Hedwig a fost agresată sexual în copilărie de
tatăl ei.
Una
dintre temele principale ale spectacolului se referă la „logica
complementarității”. Această logică descrie modul în care fiecare persoană are
un presupus „partener” care funcționează pentru a „finaliza” acea persoană.
Prin această logică, o persoană rămâne incompletă și neîmplinită până când își
găsește „jumătatea mai bună”. Constanta din viața lui Hedwig este soțul ei — Yitzhak
(Ana Maria Ivan în travesti care are camaraderia unui Sancho Panza cu mustaţă à
la Freddie Mercury şi geacă de piele), o drag queen evreu din Zagreb. Sunt
împreună de 17 ani. Yitzhak suportă multe abuzuri de la Hedwig, dar rolurile
lor sunt suficient de fluide încât interdependența să fie evidentă. Există
dragoste chiar dacă uneori trebuie să fie resetată puțin.
Piesa
include referiri la evenimente politice și culturale curente. Ambiguitatea corpului lui Hedwig întruchipează această
confuzie cu privire la cetățenia legală, politică și culturală.
Răzvan
Mazilu a reuşit un spectacol superb, regizând cu toată energia pe care o
merită acest spectacol. Tot Mazilu s-a
ocupat de coreografie şi costume, ținutele, perucile și machiajul lui Hedwig fiind
pur și simplu fabuloase. Band-ul „The Angry Inch”şi Yitzhak sunt simbolul punk rock-ului, colosal de
talentaţi.
Designul
sonor este fenomenal. Hedwig joacă într-o locație de mâna a doua, foarte
aproape de o arenă în care joacă un fost iubit, care își datorează succesul
talentului de compozitor al lui Hedwig, necreditat, desigur. Când fie Hedwig,
fie Yitzhak (unul pentru a blestema și unul pentru a enerva) se grăbesc și
deschid ușa, este exact ca și cum ai auzi sunetul unui concert rock de la un kilometre
depărtare.Designerul de lumini Marian Iancu scaldă scena fie într-un specacol
seducător de lumini, fie amplifică iluminarea pentru a se potrivi cu urletele
furiei.
„Hedwig
and the Angry Inch” este un spectacol absolut minunat cu suficientă inimă și energie cât pentru zece spectacole. Mă repet. Stiu. Dar chiar aşa e. Nu ar trebui să rataţi această producție. Da,
este avangardă, dar îmbrățișează deschiderea, compasiunea, acceptarea și, în
cele din urmă, iubirea. Mai este nevoie de altceva?
M.
#pierdutaprintrecuvinte