Hedwig and the Angry Inch

Starurile rock sunt unele dintre cele mai captivante și mai “larger than life” personalități pe care le-am văzut vreodată și pe care le iubim, cel puţin eu. Chiar dacă ideea de „rockstars” așa cum o cunoșteam cândva aproape a dispărut, obsesia pentru indivizii vizibili este la fel de intensă acum aşa cum era în perioada muzicii rock. În era actuală a rețelelor sociale, acum mai mult ca niciodată, nevoia acestora de a-şi controla imaginea publică este primordială, cu riscul de a-și distruge cariera.

Producția lui Răzvan Mazilu, după un text de John Cameron Mitchell, muzică și versuri Stephen Task, „Hedwig and the Angry Inch” este o călătorie plină de zgomot, de tip roller coaster. De la prima intrare sashay și până la nota finală, aceasta este o plimbare sălbatică, glorios de glam/punk/heavy metal/cu o mică atingere de emo. Este un spectacol zgomotos și înălțător în acelaşi timp.

 

 „Hedwig and the Angry Inch” este un spectacol fabulos cu suficientă energie şi trăiri cât pentru zece spectacole. Musicalul este centrat pe Hedwig Robinson (un glorios, fenomenal şi superb Lucian Ionescu), care devine un cântăreț genderqueer al unei trupe rock-and-roll numită The Angry Inch (partea „Angry Inch” a titlului provine din operația de schimbare a sexului greșită a lui Hedwig, care are ca rezultat că noul corp nu este sexat  nici bărbat, nici femeie, ci e prins într-un spațiu liminal). Cu această premisă grafică și neobișnuită pentru teatru, acest spectacol utilizează tropii teatrului muzical și glam-rock pentru a medita asupra experiențelor non-normative de gen. Cântecele construiesc traiectoria poveștii. Născut ca Hansel Schmidt și crescut sărac și nefericit cu mama sa în Berlinul de Est în anii 1970 și 80, viitoarea Hedwig a găsit confort și inspirație în muzica punk și glam rock timpurie. Ca și adult tânăr, Hansel se îndrăgostește de un sergent american staționat la Berlin pe nume Luther, care îi lasă tânărului o urmă de dulciuri (vezi Hansel și Gretel), făcându-l pe Luther un tată literalmente de zahăr (sugar daddy). Luther dorește să părăsească Germania cu Hansel, dar acest lucru este posibil doar prin căsătorie. Având în vedere că uniunea homosexuală nu era deloc un lucru realizabil, o căsătorie între cei doi ar necesita un examen medical complet. La ordinul mamei sale și la rugămintea lui Luther (din moment ce îl consideră pe Hansel cel mai atrăgător când arată ca o femeie), Hansel preia numele și pașaportul mamei sale și decide să facă o operațiune de schimbare a sexului. Din păcate, Hansel, acum Hedwig, a suferit complicații, lăsând în urmă o grămadă de carne deformată și cicatrici... titularul „Angry Inch”. La un an după ce s-a mutat în America și s-a stabilit în Kansas, Luther o părăsește pe Hedwig la aniversarea lor pentru un twink nou, mai tânăr. În aceeași zi, zidul Berlinului este dărâmat și Hedwig își dă seama că tot ceea ce a făcut pentru a scăpa a fost degeaba, viața ei s-a prăbușit și este singură. Hedwig preia totuşi conducerea – uneori e pierdut, alteori e dărâmat,  dar în fiecare zi,  e un supraviețuitor. La fel de captivantă pe scenă și îngrozitor de dezordonată ca multe dintre starurile rock care o inspiră, Hedwig este un personaj vechi, dar controversat în panteonul reprezentării trans în ficțiune. Cei care o iubesc sau o urăsc toți au opinii și perspective complet justificate, dar conversația în jurul lui Hedwig este complicată și lipsește adesea nuanța absolut necesară. Are cicatrici figurative și literale de la exploatarea fizică și emoțională de-a lungul întregii sale vieți și fiecare fațetă a identității ei este definită de aceasta. Pe lângă aceste aspect, spectacolul implică și faptul că Hedwig a fost agresată sexual în copilărie de tatăl ei.

Una dintre temele principale ale spectacolului se referă la „logica complementarității”. Această logică descrie modul în care fiecare persoană are un presupus „partener” care funcționează pentru a „finaliza” acea persoană. Prin această logică, o persoană rămâne incompletă și neîmplinită până când își găsește „jumătatea mai bună”. Constanta din viața lui Hedwig este soțul ei — Yitzhak (Ana Maria Ivan în travesti care are camaraderia unui Sancho Panza cu mustaţă à la Freddie Mercury şi geacă de piele), o drag queen evreu din Zagreb. Sunt împreună de 17 ani. Yitzhak suportă multe abuzuri de la Hedwig, dar rolurile lor sunt suficient de fluide încât interdependența să fie evidentă. Există dragoste chiar dacă uneori trebuie să fie resetată puțin.

Piesa include referiri la evenimente politice și culturale curente. Ambiguitatea corpului lui Hedwig întruchipează această confuzie cu privire la cetățenia legală, politică și culturală.

Răzvan Mazilu a reuşit un spectacol superb, regizând cu toată energia pe care o merită acest spectacol. Tot  Mazilu s-a ocupat de coreografie şi costume, ținutele, perucile și machiajul lui Hedwig fiind pur și simplu fabuloase. Band-ul „The Angry Inch”şi  Yitzhak  sunt simbolul punk rock-ului, colosal de talentaţi.  

Designul sonor este fenomenal. Hedwig joacă într-o locație de mâna a doua, foarte aproape de o arenă în care joacă un fost iubit, care își datorează succesul talentului de compozitor al lui Hedwig, necreditat, desigur. Când fie Hedwig, fie Yitzhak (unul pentru a blestema și unul pentru a enerva) se grăbesc și deschid ușa, este exact ca și cum ai auzi sunetul unui concert rock de la un kilometre depărtare.Designerul de lumini Marian Iancu scaldă scena fie într-un specacol seducător de lumini, fie amplifică iluminarea pentru a se potrivi cu urletele furiei.

„Hedwig and the Angry Inch” este un spectacol absolut minunat cu suficientă inimă și energie cât pentru zece spectacole. Mă repet. Stiu. Dar chiar aşa e.  Nu ar trebui să rataţi această producție. Da, este avangardă, dar îmbrățișează deschiderea, compasiunea, acceptarea și, în cele din urmă, iubirea. Mai este nevoie de altceva?

M. #pierdutaprintrecuvinte