Stilul fără stil…

Ei, uite…recunosc: am fost un fan înfocat al emisiunii “Bravo, ai stil”. In primul sezon nu am ratat nicio ediţie. Imi plăcea Silvia, aşa… nebună de-a binelea, nevrotică, isterică, plângăcioasă, slăbănoagă. Si, Doamne, îmi plăceau toate combinaţiile pe care le făcea. In sezonul 2 m-am uitat doar pe YouTube şi o căutam doar pe Denisa…Manon Chemise rules!  Acum nu mai pot să mă uit. M-am uitat la câteva ediţii, dar m-a cuprins o mare plictiseală şi mi s-a făcut lehamite. Bineînţeles că îmi dau seama că e vorba de un reality show, iar ingredientele acestui format de emisiune sunt scandalul, cearta, bârfa, ţopăiala sau cum zice Raluca Bădulescu “mai pă glamur/glamour, mămică”. Bineînţeles că realizez că goana după audienţă i-a determinat pe producători să selecteze toate ţoapele şi gâştele existente pe acest plai pentru că ele reprezintă reţeta sigură a succesului unei după amiezi la o oră la care toate canalele încearcă să vină cu cele mai “grozave” grozăvii: tâlhării, violuri, furturi, atacuri, bombe, şoapte de alcov şi “stil”. Unul dintre lucrurile care mă irită destul de tare este că au fost selectate doar tipe “ajustate”. Adică, pardon, “le naturel” a devenit un faux pas?  Inţeleg să ai vreo două bombe pe cale să explodeze, dar chiar aşa? Pe mine nu mă inspiră şi nu mă determină să-mi ajustez niciun “bun” pentru că mie îmi plac ale mele, aşa cum sunt, mici. Dar mă gândesc cu groază la impresionabilele mimoze de 17-20 de ani care, sigur, vor prefera ajutorul unui bisturiu pentru că la emisiunea despre “stil” se încurajează aceste apucături, iar pentru binele lor şi pentru un viitor strălucit se recomandă formatul iubit de “băiatul jucăuş”. In curând ne vom trezi înconjuraţi doar de gonflabile, spre bucuria majorităţii purtătorilor de nădragi care se vor legăna şi vor visa pe ceva care aduce cu o saltea cu apă. Bâldâbâc! M-am înecat! 

Pupezele din această ediţie sunt atât de lipsite de orice, ce să mai vrobesc de stil, încât mă întreb ce caută la emisiunea aceasta. Lidera pare a fi Beatrice, o damă care are mari veleităţi de gureşă, scandalagioaică şi intrigantă. O Zoe Dandanache contemporană, cu ceva buget, gesturi de cucoană care are întotdeauna ultimul cuvânt şi cu pretenţii de egală a juriului. Prietenele ei sunt muta Roxana, care pretinde a fi demnă (nu înţeleg ce mai face pe acolo pentru că ţinutele ei sunt “mute”) şi Naba. Hmmmm….Acum ar trebui să fac tumbe pentru că Naba este din Oradea. Dar pas…mă voi târî ca un melc beat. Se pare că Oradea emite doar tipese de genul acesta…maaaari în toate. Chiar am văzut nişte poze de-ale Nabei de când era mică. Foarte drăguţă. Foarte foarte drăguţă. Iar acum este… schimbată. Nu voi folosi un alt cuvânt pentru că totul este subiectiv. Dar Ralucăi Bădulescu îi place. Iar ea este una dintre juraţi. “Aşa pă propus, mămică!” Dar ce mi-ai făcut “mămică”? Nu pricep. Lămureşte-mă, “regină regească”, “pisica de catifea”! Azi, fetele stilate ar trebui să fie doar genul care place fotbaliştilor (care, apropos, nu toţi sunt lobotomizaţi)? Pă propus, pă craci goi, pă bust mai mare decât al reginei busturilor aka Dolly Parton, pă buzat, pă peruci, pă umflat, pă prostănac? Se pare că cererea pe piaţă este foarte mare şi chiar se stă la coadă pentru fătuţele astea. Mereu m-am întrebat de ce în fotbal se înscriu atât de puţine goluri într-o partidă. Ha! Celelalte fete insipide, inodore, incolore, prostuţe, prostănace de-a binelea, habar nu au să încropească o poveste, se duc doar la Monte Carlo şi la Loft, se întâlnesc doar cu burtoşi cu bani (vezi exemplul concurentei care a fost eliminată şi a apărut în platou cu iubi care s-a certat mai “magistral” decât o regină ţată), stâlcesc cuvinte (dar şi juriul face treaba asta, aşa că…), nu ştiu chestiuţe de bun simţ, sunt doar nişte curci care caută camerele cu disperare, ajungând să se bucure de o notorietate îndoielnică. Partea proastă este că au devenit modele pentru tot felul de fătuţe care consideră ca ai stil dacă jigneşti, te cerţi ca la uşa cortului, înjuri, scormoneşti viaţa privată a celuilalt, nu eşti discret,  minţi,  acuzi,  ţipi şi arunci pe tine nişte ţoale care nu te reprezintă.

In prima ediţie, simpatizam juraţii. Mi se păreau mult mai concentraţi pe ţinute, mai severi, mai profesionişti, mai detaşaţi de circul gureş şi de găinăriile concurentelor. Acum… nu ştiu. Iulia Albu spunea că a avea stil nu se rezumă doar la “ţoale”, ceea ce este foarte adevărat, cred eu. Dar mă întreb…ca jurat al unei asemenea emisiuni, înseamnă doar să ştii să te îmbraci foarte bine? Nu cred! Eu le-aş sugera să fie mai intransigenţi. Nu vă mai lasaţi copleşiţi de lacrimile de mimoze ale fragilelor păsărele, povestioarele lor de amor şi dramele provocate de spini în păr, iubiţi oligofreni, amantlâc, coaching, origini incerte etc. Dacă au hotărât să fie în emisiunea respectivă, să îşi ASUME statutul de ţaţe “stilate”, capabile să “urle” să se audă din platou până la Craiova, să se tragă de păr şi să-şi arunce vorbe “stilate”.

Dar stai! Despre ce vorbesc eu aici? Se pare că aberez masiv, eu nefiind decât o “cetăţeană” din Vestul ţării, dintr-un oraş mic cu multe ifose şi care nu este la emisiunea despre “stil”. Probabil îmi voi primi în privat porţia de “drăgălăşenie” de la anumite “stilate”, dar na…ce să-i faci? Unii nu ştiu că “[s]tilul este o modalitate de a spune cine sunteți, fără să trebuiască să vorbiți”. (Rachel Zoe)

M.

Puncte...

Unii preferă să rămână toată viaţa la fel. Refuză cu îndârjire să-şi imagineze cum ar fi fost dacă ar fi altfel. Aleg să rămână în sfera comfortabilă a ceea ce sunt fără să încerce un simplu exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi dacă? Intr-un fel meschin, îi invidiez pe cei care refuză să strige sau să audă strigăte, pe cei care pot să-şi închidă minţile şi inimile la orice suferinţă care nu îi atinge personal. Dar nu mi-ar plăcea să fiu ca ei. Nu cred că ei au mai puţine coşmaruri decât mine sau sunt bântuiţi de mai puţini monştri. 

 Sursa: "Give Me Love" by Yayoi Kusama

Nu mă consider foarte rebelă, deşi am auzit că mulţi mă văd aşa. Dacă a fi rebel înseamnă să lupţi împotriva ipocriziei şi prostiei, împotriva acelor reguli invizibile care ajung să-ţi guverneze viaţa, atunci poate că sunt. E adevărat că nu îmi place să “execut” ce mi se spune pe un ton poruncitor, dar fac şi eu lucruri care, uneori, nu îmi fac plăcere, probabil dintr-un simţ al datoriei. Si e adevărat că, poate, uneori, sunt mai “sălbatică”. Dar prefer această stare “domesticirii” pentru că niciodată nu mi-a plăcut să merg la circ. Pot să înţeleg că nu mulţi mă înţeleg, dar nu aş putea, precum unii, să refuz cu încăpăţânare să ajut sau să iubesc oamenii pentru că a­-ţi iubi semenii înseamnă să recunoşti că ei există la fel de mult ca tine, nişte puncte în acest univers magic.

M.

“Nu ştiu cum ai vrea să fii iubită” spuse el...

 “Nu ştiu cum ai vrea să fii iubită” spuse el. Iar ea nu a ştiut ce să răspundă pentru că nimeni nu a mai întrebat-o acest lucru.

Te-ai aştepta ca unul dintre cele mai uşoare lucruri în viaţă să fie să iubeşti şi să fii iubit, dar pentru mulţi este unul dintre cele mai dificile lucruri. Probabil că au motivele lor pentru care iubesc sau nu iubesc alţi oameni. Să iubeşti este printre primele lucruri pe care le înveţi în viaţă. Părinţii, cei apropiaţi, filmele Disney te-au învăţat că este un sentiment minunat să iubeşti şi să fii iubit. Dar iubirea nu poate fi explicată, măsurată sau văzută.  Iubirea te face să te simţi viu. Te gândeşti cum ar trebui să fie dar când ai fost întrebat ultima dată “cum ai vrea să fii iubit?” Dar, mai ales, când te-ai întrebat ultima dată “cum vreau să fiu iubit?” Cum poţi să iubeşti pe cineva cum îşi doreşte să fie iubit fară să îl întrebi. Cum te poate iubi cineva aşa cum doreşti dacă nu te-ai întrebat tu în primul rând cum vrei să fii iubit. 

Ea s-a întrebat. Ea vrea să fie acceptată pentru cine este, să fie iubită fără rezerve şi să i se permită să iubească  fără rezerve. Vrea să fie iubită cu respect şi afecţiune şi să i se permită să iubească cu respect şi afecţiune. Vrea să fie iubită pentru acea strălucire divină din ea. Ea vrea să fie iubită pentru râsul ei, lacrimile ei, tăcerea ei, isteriile ei, neliniştile ei. Vrea să fie iubită pentru că este ea, doar ea, simplă şi complicată în acelaşi timp.
M.
P.S. Ea nu este eu. Este o femeie, simplă şi complicată în acelaşi timp.

Nevertebratele acestei lumi...

Nevertebratele sunt “animale” caracterizate prin lipsa unei coloane vertebrale. Dar această structură, alcătuire sau cum vrei să o numeşti le ajută foarte mult deoarece ele, nevertebratele trebuie să fie flexibile, “îndoibile” ca să se poată mula pe ceea ce li se cere. Nevertebratele acestei lumi se învârt printre noi cu o unduire demnă de un saltimbanc beat, mânate de disperarea de a deveni “şi mai” acceptabile din punct de vedere social, de a fi invidiate şi adulate de alte nevertebrate şi mai mărunte şi mai disperate de a arăta ce pot şi, mai ales, ce posedă. Pentru că unul dintre motivele care îi determină pe aceşti şerpi patetici să facă ceea ce fac este iubirea pentru pungile îndesate şi doldora (dar ei, după cum afirmă, sunt nişte muritori de foame şi de-abia respiră de la o zi la alta, într-o tânguire tâmpă şi penibilă de idioţi care consideră că toţi cei din jurul lor sunt nişte proşti şi nu pricep cum stau lucrurile cu adevărat…Aham.) Aceste creaturi dispreţuitoare încearcă prin toate mijloacele să-ţi demonstreze că tu eşti venit de pe altă planetă, că principiile tale nu valorează doi bani dacă nu ştii să te linguşeşti pe lângă zeităţi vremelnice, să minţi cu neruşinare uitându-te în ochii celui cu care vorbeşti, să şopteşti veşnic pe la colţuri, să reuşeşti doar prin bârfă, scandal şi ură, să pârăşti şi să trădezi, să nu mai fii un prieten loial doar pentru că îţi doreşti cu disperare să fii “apreciat” de un cârd de târâtoare dezgustătoare.  

                      

Iar tu aproape că ajungi să te simţi anormal şi aproape incapabil să te adaptezi acestei lumi slinoase şi alunecoase. Dar ştii? In cele din urmă, tu te simţi bine pentru că tot ce ai realizat a fost prin forţele proprii, ai muncit mult să ajungi aici, fără să fi avut vreodată intenţia de fi “liderul” unui cârd de viermi. Si nici nu vei avea această intenţie pentru că ţie îţi place foarte mult ceea ce faci şi îţi plac oamenii şi nu târâtoarele.  Iar ceea ce te-a învăţat tata şi mama va rămâne cu tine toată viaţa astfel încât la sfârşitul zilei poţi să te uiţi în oglindă fără să fii dezgustat de ceea ce vezi, fără să te gândeşti că cineva, acolo, suferă ca un câine pentru că tu, un mojic şi un nemernic, te-ai comportat nedemn de statutul de OM doar pentru că, într-o zi, vrei să devii un zeu atotputernic şi aurit. Oricum nu uita că nu există zei pentru “oameni” mici.  Si să ştii că “omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!” (Dan Puric)

M.