Hai sa 1 Mai...daca feeling

1 Maistii sa faca greva si sa nu citeasca aceasta postare. Ca se vor supara. Si eu nu vreau sa ii supar. Ca sunt simpatici. Si daca doresc, as putea sa fiu eu liderul lor de sindicat. Probabil mi se trage de la sindromul post 1 Mai.

Nu stiu de ce nu mi-a placut ziua asta. 1 Mai muncitoresc. De parca suntem “toti” niste batuti de soarta care muncesc pe branci de dimineata pana seara, morti de oboseala, cu chef de suicid de atata lehamite. Si vine 1 Mai si devin, peste noapte, intrupari ale lui Bolt, cainele superhyper.

Dupa cate am observat simtamintele au fost: feeling mici (“meatrols/mitrols” – suna de parca ar fi ceva spray toxic), feeling mustar, feeling bere, feeling gratar si feeling picnic, feeling padure si mizerie, feeling Vama Veche si Woodstock de Romania, feeling burti la soare, feeling funduri prajite, feeling piei arse (de soare sic), feeling ameteala mare, feeling halci de carne, feeling festiv, feeling barbat, feeling femeie, feeling sad (pe la sfarsitul zilei), feeling ploaie, feeling frig, feeling  carnati, feeling plaja, feeling carbuni, feeling Yeeey sunt liber, feeling beat, feeling doar ametit, feeling mare, feeling de ce am nisip in nari, feeling mi-am pierdut camasa, feeling nu mai am bani, feeling ars, feeling mi-e rau, feeling am dormit la usa cortului? feeling cine-i tipa/tipul asta? Feeling high, feeling liber, feeling prajeala, feeling cum ajung acasa, feeling ceafa de porc, feeling ecologic (in comuniune cu mama natura), feeling 1 Mai, adica.  

Iar eu? Feeling meh…Ca doar de 1 Mai, cand se presupune sa nu misti un deget, toata lumea munceste din greu.  Se lupta cu micii care, pana la sfarsitul zilei, ii doboara oricat de mici ar fi ei. Offf…

Si eu nu am putut fi Bolt anul asta, ci doar Snoopy. Dar tot catel e. Si simte si el.

Va imbratisez dragastos, ca o simtitoare ce sunt.

M.

Orgoliul de a fi ...om

Googling googling, am dat peste niste harti nu foarte flatante la adresa noastra, ca natiune. Pentru spanioli suntem “diaper changers” (schimbatori de scutece), pentru turci “gypsies” (tigani, sic-Cine vorbeste!), iar pentru Berlusconi “cheap pussies” (nu vreau sa traduc, intelegi tu). Pentru cei care nu stiu, Berlusconi e fostul premier la Italiei care a avut mai multe flings cu mandre  din Romania. Deloc flatant. Deloc flatant. Bine, hartile exprimau niste stereotipuri. Dar, stii, la urma urmei, tot ce se spune acolo reprezinta adevarul. Pentru ca tu esti cel care schimba scutecele in Spania bebelusilor si batraneilor, deopotriva. Pentru ca tu te duci in Turcia la all inclusive si te comporti ca un flamand, in sala de mese si langa piscina. Si poate, pe toata perioada sejurului, nici macar nu ajungi sa vezi marea. Pentru ca tu esti atat de ieftin incat sa te vinzi italienilor pentru niste falsuri Vuitton sau Dolce.

Vei spune ca tara ta nu iti ofera posibilitatea de a munci. Ca nu esti platit pe masura abilitatilor tale. Ca nu esti respectat. Ca toti sunt mincinosi si hoti. Ca toti sunt superficiali. Sunt de acord cu tine. Si sunt de acord ca, poate, ti se ofera alte/mai multe sanse “dincolo”. Dar doar intr-o anumita masura. Pentru ca nu pot sa inteleg de ce aici, in Romania, iti e rusine sa postezi poze de pe santier iar Facebook-ul tau are doar poze cu tine de pe la tot felul de chermeze, cu tot felul de gagici si masini, oameni de bine si cool, in timp ce dincolo nu ai nicio problema in a poza fericit, imbracat in uniforma si lucrand din greu. Pentru ca, aici, iti e rusine de bunica de la tara (tu esti orasean cu acte in regula), care poarta batic si zadie. Si tu te duci un metru in fata ei sa nu creada lumea ca sunteti rude. Pentru ca, aici, copiii abandonati sunt ingrijiti de voluntari straini, iar batraneii sunt si ei, pe undeva, acolo, uitati de lume. Pentru ca, aici, nasul tau fin nu suporta miasmele din spitale sau aziluri. Dar suporta tot ce i se ofera “dincolo”. Slujbe pe care le refuza indienii si nigerienii. Slujbe pe care cei de acolo nu le mai presteaza pentru ca, cica, au apanajul unei natiuni binecuvantate. Si tu? Accepti sa schimbi scutece, sa culegi cirese, sa faci pe dadaca la familii de nigerieni abuzivi. Si sa taci. Pentru ca nu ai niciun cuvant de spus si te supui, tacit si inghitind in sec. Aceasta tacere si supunere pe care nu le-ai cunoscut aici. Aici erai galagios si teribilist. Aici…

Vei spune ca ai facut o facultate si tara ta nu iti ofera nicio sansa. Dar chiar meritai sa faci o facultate?  Chiar? Nu! Pentru ca, poate, inca nu stii sa scrii cu doi “i”, poate nu stii sa scrii doua cuvinte legate, nu stii sa stai intr-o banca fara sa te scarpini sau sa pari obosit si “rupt”, nu stii sa faci distinctia dintre scoala si club, nu stii sa te supui regulilor, nu stii sa iei notite, ci freci telefonul la nesfarsit (feeling plictisit pe la vreun curs), nu stii sa te uiti in ochii celui cu care vorbesti, nu stii sa spui “Buna ziua”, “multumesc” si “iarta-ma”. Stii, de un an incerc sa gasesc un instalator. Si nu reusesc. Pentru ca fostul instalator, mosuletul acela simpatic, hatru si meserias, care nu avea 1 milion de diplome, a murit. Si crede-ma, merita tot respectul. Respect pe care tu nu il vei avea pentru ca nu stii sa faci nimic. Nu vrei sa te ridici din pat, student fiind, pentru o slujba draguta de 4 ore/zi pentru ca nu ti se da un salariu de peste 10 milioane. Nu vrei sa acumulezi experienta si sa ti se deschida niste portite, stand pe langa persoane care déjà sunt consacrate. Nu vrei sa participi ca voluntar la nimic pentru ca nu iti “pica” nimic. Si asta spune multe. Ca esti egoist si lipsit de generozitate. Si lipsit de capacitatea de a privi in ansamblu. Dar te invit sa pleci dincolo, sa inveti pe propria piele (si nu de la TV) ce inseamna sa “tragi”. Din greu. Dar am o rugaminte, scuteste-ma de postari genul “Feeling blessed”, “Feeling in al 9-lea cer”, ca nu te cred!

M.

P.S. Iarta-ma, telefonul te-a invatat, totusi, sa folosesti ceva. Un deget. Ca e smartphone, nu? Dar, il meriti. Cum de ai smartphone aici si, totusi, nu ai un loc al tau? Oare? Inseamna sa ai prioritati!

Vorbele sunt de prisos sau cum ar spune Chet Faker, "Talk is cheap"...

Si eu care credeam pana azi ca nu exista reguli. Pe Facebook. Pentru ca daca ar exista, le-as incalca. Si uite, exista. Regula este sa nu spui multe.  Pentru ca te poate costa mult.

Cica exista anumiti indivizi care, curiosi din fire fiind, sparg conturile de Facebook ale “prietenilor”. Interesant. Nu m-am gandit niciodata la acest aspect pentru ca nu ma intereseaza nici cat e negru sub unghie (si eu am o obsesie privind igiena manutelor) ce ar putea sa contina mesajele “amicilor” de pe FB.  Dar, se pare ca exista bagaciosi de acest fel. Si nu ii inteleg de ce ar face acest lucru, deplorabil de altfel. Si gandindu-ma la motivele care-i determina sa faca asa ceva, nu imi vine in minte niciunul. Oare ce se asteapta sa gaseasca? Convorbirile cu un altul sau alta? Sa vada ce scrie cutarica despre ei sau despre nu stiu cine? Se asteapta sa gaseasca poze “sensibile”? Eu nu as trimite poze de acest gen pe FB. Cine are asemenea poze in mesageria FB, cred ca nu are o problema in a le posta direct pe wall. Acum, stiu ca FB este o platforma de indragosteala virtuala, dar sa fim seriosi…  

Pe scurt, contul unei prietene a fost “hackerit”.  (Pot sa spun asta???) Si brusc m-a cuprins un fel de panica amestecata cu ras. Ce mai…o tocana in toata regula. Sa sterg toate mesajele? Sa fac o selectie? Ce sa fac? E adevarat ca am mai barfit si eu si am tocat maruntel pe unul si pe altul, ca doar nu sunt Maica Tereza. Si am folosit si cuvinte deocheate (mama, te rog, ignora), dar asa am simtit in momentele acelea si…asta e. Raul a fost facut. Oare suna a invitatie la spart cont? Ooooooo…..Oricum, in acest moment, vorbele sunt de prisos. M-am gandit sa fac totusi o selectie si sa sterg mesaje. Ca “sa fac loc altor cuvinte” (M., mi-a placut mult si mi-am permis sa folosesc expresia). Acele mesaje care acum nu mai spun nimic (de fapt, poate nu au spus niciodata nimic). Si am decis sa le las pe cele raute, scrise de mine. Uite asa! Poate ii fac o bucurie celui care va reusi sa imi sparga contul. BAU!

Va imbratisez printre mrejele unei parole de nespart. Sper.

M.

 

Cum sa ne bronzam corect…

Chiar asa…Habar nu am. Invat. Daca as sti, nu as fi dobandit  niste dungi dragute, brusc inrudindu-ma cu zebra. Animalul. Imi plac zebrele foarte tare, dar nu in acest sens..

Soarele straluceste cu putere, temperatura depaseste mult asteparile pentru luna aprilie, totul este verde, proaspat si minunat. Tipesele sunt la dieta ca, de, vine vara bine-mi pare, vreau s-arat si eu picioare. Tipii sunt cu berica in fata ca, de, in cazul lor, burta da prestanta si e sete mare, mon cher. Stiti voi, caldura mare. Am eu o chestie cu Berea. Nu ma omorati! Terasele gem de soparlite la soare (vorba unei prietene), unii ar trebui sa naparleasca, dar, na, mai greu in unele cazuri. Acum stiti si voi, chiar daca si-ar schimba pielea/ parul, naravul ramane acelasi. Si chiar vreau sa ii tina naravul pentru ca asa voi dobandi si eu un bronz de oras de invidiat. Prin urmare…ce ar trebui sa port sa ma bronzez uniform ?

1.      Fustite ultra scurte, atat cat sa imi acopere poponetul, dar totusi sa sugereze comoara de dedesubt. Trebuie sa fie foarte stramte (spandex, daca se poate), print leopard si cu atitudine. Adica unduiala. Sa ma simt ca o salcie in bataia vantului. Plangatoare.

2.      Platforme pentru ca, fiind mai inalta, sunt mai aproape de soare si astfel ii usurez astrului munca. Nu conteaza ca nu stiu sa merg, platformele sunt un must si imi transmit senzatia de imponderabilitate. Pai, ma inalt spre soare, nu?

3.      Topuri sau cropped top (pentru neavizati, cropped top – top decupat, sic). Cu abdomenul la vedere. Aici e cam greut. Pentru ca ar trebui sa am un abdomen plat plat plat. Acum, na, prea multe pretentii. La gym fac de obicei selfie-uri pe langa aparate sofisticate si mai trag de niste fiare in ultimele minute. Si arat bestial. Machiata, draguta, cu parul hairstilizat. Si am si personal trainer. Dar dupa vreo 5 luni de antrenament “personalizat”, singura schimbare este ca nu mai port ochelari. De vedere. Te-ai prins?

4.      Ochelari de soare ultimul racnet si traznet. Ray Ban e pe val. Atat de accesibili pentru toti. Mda…Puteam sa imi iau si eu anul trecut vreo zece perechi din Turcia…tztztz…nu m-am gandit. Am luat rahat, in schimb.

5.      Solarul – mai intai trag o fuga la un solar pentru ca nu e frumos sa ma arat in lume albuta. Asaaaa…. dobandesc o culoare cafenie si apoi ma plimb prin Lotus sau pe centru (macarale rad in soare), in ritm de stanga-dreapta si culeg lauri uitandu-ma tot in stanga-dreapta la albele care se chinuie sa prinda o raza solara. Ha! In final, voi fi neagra neagra si voi putea fi Africa reincarnated pe strazile pavate din oras. Ca-s pavate. Toate. Africa – 0. Oradea – 1.

6.      Atitudine – cel mai important lucru. Am prestanta. Sunt bronzata. Sunt hot (bine, am facut si insolatie, dar nu se pune). Sunt misto. Sunt cool. Sunt valabila. Traiasca culoarea maro/neagra dupa caz. Auuuu…nu mi se mai vede tatuajul prea bine. Offf!!!Dar nu imi pasa! E doar o chestie de sezon. Si oricum tatuajul meu urla “Je ne regrette rien.”

Va doresc bronzare maxima!

M.