Am două mari obsesii. (OK, mai am câteva, dar unele nu le discut decât în anumite companii politicoase). Una, profundă, permanentă, privată este poezia. O alta – o obsesie publică, zgomotoasă – este teatrul.
Bine aţi venit la teatru! Luminile se sting, şoaptele se sting şi ele. Ȋn cele din urmă totul se liniștește, iar prima notă scapă în aer. Este ora spectacolului. Pentru două, poate trei ore, publicul, noi, stăm între zidurile unui teatru, dar existăm doar în trup, nu în spirit.
În spirit, am călătorit departe, în altă parte. Stăm cu personajele și plângem cu personajele, îi încurajăm în timp ce merg mai departe, până când timpul lor a expirat și trebuie să-și ia la revedere. Și totuși, nu este niciodată cu adevărat la revedere.
Căci atunci când părăsim acel spațiu, purtăm poveștile din inimile lor. Observăm puţin mai atenţi lumea din jurul nostru, imaginându-ne cum erau lucrurile sau cum ar fi putut să fie. Și poate chiar ne imaginăm pe scena aceea. Deoarece teatrul este un incubator al imaginației, o oglindă pentru gândire și o manifestare a magiei care se găsește în povești şi în viaţă.
Eu cred în magie. Nu magie reală, ci magia pe care o putem crea folosindu-ne imaginația. Teatrul… Cred în magia teatrului. Teatrul este magic datorită legăturilor care se formează, legături de neîntrerupt formate de oameni care au toți un scop comun, acela de a-i face pe ceilalți fericiți. Dragostea care este împărtășită între noi este indescriptibil de puternică și va dura pentru totdeauna. De aceea teatrul este magie și magia este cu adevărat teatru.
La mulţi ani!
Cu toată dragostea,
