În rând cu “lumea bună”…

Septembrie. 2019. Sunt în faţa unui colegiu “renumit” din Oradea (voi folosi multe ghilimele în această postare pentru că anumite adjective menite să caracterizeze aşa zisa “lume bună” sunt îndoielnice). In timp ce aştept, în primele momente, mă simt flatată. Incep să iasă pe poarta colegiului o grămadă de tineri care mă privesc cu îndrăzneală. Unul chiar se opreşte şi mă întreabă pe cine aştept. Să îi spun că aş putea fi mami? Râd şi decid să îl ignor. Dar recunosc că sunt mai mult decât uimită de, hai să-i spunem, tupeul tânărului cu tuleie de păr pe faţă, mult sebum şi atitudine de viitor “cuceritor”. Dar, hei! Spectacolul continuă. Apar tipesele, între 14-18 ani. Woooow! Acum aş vrea să vă imaginaţi sunetul scos de o pumă! Rrrrrrrr! Sau cum ar cârâi Kevin Hart: “Daaaamn, girl!” Jur! Dacă aş fi bărbat, aş fi supus multor încercări. Si cum bărbaţii sunt slabi de înger, oh man! Să revenim. Aş putea să folosesc cumva apelativul “şcolăriţe” pentru “gagicile” care se perindă prin faţa mea în acest moment? Mi se pare o asociere cam perversă, dar se potriveşte. Niciuna, dar niciuna nu poartă uniformă. De ce ar purta? Ar arăta si mai “sexy”. Pantaloni scurţi, burice cât încape, sânişori şi sâni pocnind din decolteuri, buzuţe bosumflate, gheruţe, fundic. Adică tot arsenalul necesar pentru a deveni o tipă din “lumea bună”. Vă rog să nu vă revoltaţi şi nu pozaţi în virtuoşi. Sunt convinsă că aţi observat toate aceste aspecte “încântătoare” ale adolescenţei locale. Avantajul meu este că eu pot să scriu despre aceste lucruri fară să îmi pese de ce o să zică aşa zisa “lume bună”.

Apare un tip, grăsunel, cu un tricou alb de pe care urlă Dolce după Gabana, In picioare sclipesc o pereche de Alexander McQueen. Se plânge unei surate, posesoarea uor gene false ieftine (ştiţi, din acelea lipite pe pleoape), dar “candidă” în felul ei – “Elixendării ăstia mă enervează, dar îs okei.” Si începe să turuie de estetica “grunge”. Hellooo! Kurt Cobain către Gabanna şi gleznuţe fine fără păruţ!  Ihîmmm. Kurt Cobain s-ar împuşca a doua oară. Dar fata se uită la el ca la un zeu,  cum pufăie din ţigara electronică, cu freza corectă de “puişor” de oraş, mânuţe finuţe şi grăsuţe care nu au muncit în viaţa lor (mami îi leagă şireturile), dar, din păcate îi lipseşte exact ceea ce ar trebui să primeze: BĂRBĂŢIA. Yeap!

Hopa! Apare un prof. Curăţel, elegănţel. Se sprijină de gard şi îşi aprinde o ţigară. Imi place. Front comun cu gagix. Nu e rău. Adică, trebuie să stabilim legături apropiate între profesori şi elevi. Foarte apropiate. Sexy rău toată atmosfera. Oare despre ce vorbesc ei? Despre ultimul bairam la care vreo două gagici minore se sărutau în piscină înconjurate de colegii ameţiţi? Despre ultimele cinci linii trase pe năsucul cosmetizat de vreun dentist aka filler de funduri şi buze? Despre Untold (e singurul festival pe care ei îl cunosc) şi câte pastiluţe vor fi înghiţit ca să reziste până la 6 dimineaţa să dea din cap? Cred că profu’ îşi roade unghiuţele numai gândindu-se… Hei colega, fătuţele îşi doresc doar “bad boys” cu maşini mortale, bord căptuşit cu prafuri fine, "Mcueenşi" şi atitudine de băiat finuţ care îşi face vacanţele prin Dubai sau printr-o crescătorie de “cămile”. Tu, întoarce-te la catedră şi la tablă. De fapt, acolo ţi-e locul! Nu în faţa şcolii trăgând ca disperatul din ţigară, cot la cot cu ameţitor de periculoasele MINORE.

Dar, hei! Bine aţi venit în “lumea bună” a liceelor “de prestigiu” din Oradea! Ce onoare! Simt un fior ciudat de plăcere  care mă cuprinde, urcând încetişor şi punând stăpânire pe creierul care refuză, totuşi, să accepte senzaţiile arzătoare. M-am blocat. Deschid minunatul Facebook dar nu rezist mai mult de 5 minute. Mă izbeşte cu furie imaginea unei nuntaşe tinerele care pozează în faţa unui panou de nuntă, pe covor roşu, mulţumind nu ştiu cărui doctoraş pentru “buzele perfecte”, pentru genele false, pentru “boobs”. Ah! Ai uitat să mulţumeşti pentru prostie! Oare cui ar trebui să mulţumeşti? O idée de afaceri perfectă! Cineva care să trateze prostia? Unde îl/o putem găsi?

Probabil că se vor trezi mulţi să îmi scrie mesaje dubioase, răutăcioase, probabil, atinşi în amorul propriu. Probabil că vor fi pristini peste pristini care mă vor ataca. Prisitini, nepristini, mămici, tătici, popi, doctori, educatori, profesori, oameni…totul se petrece sub ochii noştri, mândri de progeniturile noastre şi încrezători într-un viitor sclipitor, învăluit în fumuri de nuntă, cu coreografii atent studiate, în spatele cărora se ascunde o promiscuitate greţoasă, ieftină cu iz de mahala. “După posibilităţi”. Cum ar spune “cineva”.

Ciao!

M.