Îţi mai aduci aminte cum era în a XII-a? Ei bine, „Profu’ defranceză” îţi va reaminti de îndrăgosteala din a XII-a, de un anume prof, de colegele
tale un pic cam nebune, de colegii timizi, de bac, de multe…
„Profesorul de
franceză” este o piesă scrisă în 1946 de Tudor Muşatescu, una dintre cele mai
duioase lucrări ale acestuia. Este un text despre iubirile adolescentine şi
zăpăceala anilor de liceu, Muşatescu realizând un portret colectiv savuros al
fetelor de liceu. Regizorul reuşeşte să transpună pe scenă naivitatea şi comicul
personajelor şi situaţiilor în care acestea sunt puse. Acţiunea este simplă: noul
profesor de franceză despre care zvonurile spun că-i înalt, frumos, vorbeşte
bine şi cu „r” apăsat, Dan Balint (interpretat de Sorin Ionescu) este punctul de
interes al fetelor din anul terminal, lucru care va declanşa conflicte între
ele. Un “selfie” cu profu’ duce la
certuri şi chiar la o bătăiţă de pomină între Anca (Denisa Vlad) şi Iunona
(Anda Tămăşanu). Denisa Vlad e o “nerdy”
delicioasă, iar Anda portretizează perfect genul de fată “à la mode” în zilele
noastre. Pică bacul, dar ce contează… se mărită cu un senator sexagenar, are
ochelari de brand şi căciulă de blană veritabilă. Profu’de franceză se îndrăgosteşte de ingenua,
mitomana delicioasă Antonia (Georgia Căprărin). Nu m-a interesat aceasta idilă
între profesor şi elevă – materializată, totuşi, după absolvire – ci emoţiile
cauzate de prima dragoste, reprezentând motorul întregii actiuni dramatice. În paralel,
se desfăşoară poveştile de iubire dintre Anibal (Alin Stanciu) şi Tania (AncaSigmirean) şi Anca şi Heruvim (Eugen Neag). Cei doi actori, Alin Stanciu şi
Eugen Neag, alcătuiesc un cuplu haios, se completează perfect, inclusiv în
izbucnirile aşa zis geloase legate de comportamentul iubitelor lor, la rândul
lor topite după proful de franceză. Dar care, în final, se vor întoarce la ei.
Mi s-a părut o piesă
care, după cum spuneam anterior, debordează de energie. Iar la aceasta
contribuie cu brio cei doi actori superbi, Corina Cernea şi Alexandru Rusu. Corina
Cernea este doamna Cosâmbăcescu, diriginta fetelor, şi ea în vâltoarea unui “coup
de foudre” pentru profesorul care predă romantismul francez. Oh là là! În hainele ei de domnişoară bătrână, în salopeta roşie de schi,
cu căciula de blană cu urechi amintindu-mi atât de o luptătoare siberiană sau
chiar de un défilé Dior post modernist, pseudo-bâlbâindu-se
când se dezbate problema selfie-ului, Corina Cernea este magistrală şi impunătoare.
Alexandru Rusu te copleşeşte. Te întrebi cum poate să treacă atât de repede de
la o stare la alta. El este cel care cântă. Şi cum cântă, cu acel je ne
sais quoi, cu acea lejeritate à la française, cu o mână odihnindu-se in mod
studiat in buzunarul pantalonilor. In acelaşi timp, este
şi Gigi, chelnerul de la bufetul Cabanei Postăvarul, puţin bufon, puţin servil,
puţin frustrat.
“Profu’
de franceză” este o piesă care mi-a reamintit cum e să fii jucăuş, gingaş şi inocent.
Când credeam că „[o] fată pură în viaţa unui om e ca un pahar cu apă
curată după o noapte de petrecere. Spală inima!” (Tudor Muşatescu)
À la
prochaine fois!
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu