Vreau să stau în zăpadă. Vreau să țin în mână fulgii albi mici care cad din cer. Vreau să îi văd pe genele mele. Vreau să simt aerul rece invadându-mi simţurile. Vreau să simt că frigul îmi păzește pielea, suficient pentru a simți briza magică a iernii mele. Vreau să îmbrățișez zăpada.
Sursa: arhiva personala
Vreau să fiu obosită. Vreau să fug înăuntrul frigului doar pentru a fi încălzită de ciocolată caldă și dragoste. Vreau să mă joc în zăpadă. Fulgii de zăpadă pe care i-a strănutat îngerul meu cad din cer. Tăcerea lor, magia lor, dansul lor mă acoperă, mă bucură, mă gâdilă. Mi-am dat seama că odată cu fiecare fulg de zăpadă căzut, viaţa unui necunoscut mie se reflectă în sinele său de gheață. Existenţa unui fulg de zăpadă se bazează pe individualitatea structurii sale, similară cu cea a unei vieți umane. Coniferele congelate, prietenii mei, vechi și înțelepți sunt de acord în cântecele lor fără sunet. Deși cerul este o nuanță de zăpadă gri, cuvintele pe care le vorbește valorează un milion de culori. Am un notebook de argint. Scriu. Fac exerciţii cu cinci degete, fără să improvizez din Mozart – e ziua lui azi – 27 ianuarie. Dar, după scale şi arpegii, degetele devin deodată suple. Stiloul meu dansează pe pagină chiar dacă, mai târziu, voi aruncați poezia departe. Frigul arctic mi-a periat din nou obrazul în această zi de ianuarie. Cerul este colorat în alb și sună în urechile mele mai tare decât oricând. Dar eu mă întreb ce fac fulgii de zăpadă. Sărutând aerul rece, îmbrățișând întregul cer. O magie grozavă și simplă.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu