Coşmarul unei nopţi de vară…

“Miezul nopţii a sunat cu glasul lui de aramă. La culcare! E ora când umblă stafiile...” (Visul unei nopţi de vară, William Shakespeare)

Ar fi trebuit să ascult sfatul lui Theseu din piesa menţionată mai sus şi să mă fi dus la culcare. Dar nuuuu…eu am vrut cu tot dinadinsul să le întânesc. Si le întâlnii, într-un loc de poveste, pe malul unui lac, unde regele pescar  este prieten cu regele “lighioanelor” şi “spiridoilor”, în pădurea magică de la sfârşitul tărâmului, populată de fauna cea mai pestriţă a împărăţiei. La porţile tunelului magic, luminat de lumini şi luminiţe, eşti întâmpinat de câţiva apărători ai galaxiei, hai să le spunem Gutuie, Poponeț, Fluieraș, Slăbănogu’, Blându’ și Botișor, îmbrăcaţi în negru, fioroşi, care te scrutează cu nişte priviri de gheaţă, reci şi aspre. Incepe magia. De ce ţi-ar zâmbi, că doar tu, muritor de rând,  păcătos şi avid de dezmăţ, nu pricepi din privirile lor că ar trebui să faci cale întoarsă cât mai ai timp. Nuuuu. Tu ignori tot şi îţi începi periplul unei nopţi fantastice. Primul lucru care îţi sare în ochi, pentru că e tocmai la intrare,  este coada imensă de sub ciuperca unde “zânele” lacului îşi pudrează năsucurile. Ok. Ignori şi acest semn prevestitor de rele, dar te izbeşte întunericul pentru că luminiţele de deasupra capului sunt stinse. Este doar ora 2 noaptea. Adică să facem un pic de economie . La ora 2 e lipsit de magie şi farmec să stai cu beculeţele aprinse. E mai drăguţ pe întuneric. Poate e mai bine aşa pentru că încă nu vezi cine şi ce te înconjoară. Plin de curaj, te îndrepţi spre primul izvor de licori magice, unde, spre surprinderea ta, deşi tu eşti un spiriduş destul de mic şi inofensiv, primeşti primul bobârnac serios de la un urangutan bărbătoi (oare ce caută urangutanul aici, te întrebi tu atunci, fără să ştii că pădurea îţi rezervă nişte surprize delicioase), de trei ori mai mare decât tine, care vrea să aibă prioritate la licoare. Il laşi în faţa ta pentru că tu, suflet bun, nu vrei ca el să moară de sete. 

 Sursa:http://imgur.com/gallery/rSZlZ

Ajungi şi tu, strecurându-te printre lighioane şi, în sfârşit, vezi ceva drăguţ: spiriduşii izvorului cu licori poartă bluze de mateloţi şi îţi place treaba asta. Dar brusc, o “spiriduşă”  marineră te împinge cât colo, brusc, violent, cu putere pentru că, fiindu-i frică de magul cu fiscul, trebuie să bată în casă. Ar fi putut să te atenţioneze şi nu să îţi creeze impresia că eşti sacul ei de box, dar nuuu…Era prea greu să îşi deschidă boticul. Pam pam. Iţi iei licoarea magică şi te îndrepţi spre locurile bune, lumea bună, alunecând pe-o rază de lună. Ceva nu e în regulă. Hmmmm….Incepi să te agiţi pentru că se pare că ai greşit pădurea. Tu te aşteptai la spiriduşi şi zâne, iar aici ai dat peste nişte primate preistorice, rinoceri şi artropode fosile, mamuţi despre care tu erai convinsă că au dispărut. Te freci la ochi, distrugând pulberea de stele pe care ai aplicat-o acasă. Dar nu, nu e un vis. E realitatea cruntă care îţi râde în faţă, rânjind şi arătându-şi colţii galbeni şi stricaţi. Mda… Sfinte Sisoie! E crunt ce se întâmplă. Mamuţii se mişcă de colo colo, agitaţi, lovindu-te, împingându-te. Mamutele te calcă cu copitele şi nu îşi cer scuze iar tu nu poţi să înţelegi de ce sunt ele atât de rele şi preţioase, cu trei sâni, încălţate în pantofii lui Dorothy, scoţând pe bot nişte trebuşoare de birjar de dovleac putred şi urlând din toţi plămânii

“Stii că fără tine viaţa este pustiu
Dacă n-ai iubire, nu prea ai nimic, da
Stii că nu rezişti fără mine, eu ştiu
Ia rămâi cu mă-ta, hai, rămâi cu mă-ta.”

Yeah, baby! Chiar aşa! Cât patos când vine vorba de posibila viitoare soacră! Să revenim la ei, rinocerii şi fosilele, în cămăşuţe care au intrat la apă, pantaloni în vine, cu fundul pe afară, umflaţi cu 10 kile de steroizi, cu freze de împărat chinez din dinastia Ming (măcar de-ar fi stat la soare să se bronzeze şi pielea capului), cu tatuaje în limba chineză (poate cred că semnifică ceva WOW, dar de fapt înseamnă “Pisica doarme leneşă pe prag”). Ce te uimeşte peste măsură este  violenţa cu care te împing, te lovesc, te înghesuie. Ce se întâmplă? Nici nu te mai miri că apărătorii galaxiei stau printre petrecăreţi, cu braţele încrucişate şi priviri de ucigaş. Uuuuh! Te chinui şi nu te dai bătută, dar la un moment dat vezi un matelot cum bea licoarea direct din sticlă şi te întrebi dacă îţi toarnă în pocal din aceeaşi sticlă , iar apoi să trebuiască să îl vizitezi pe Doctorul Bufniţă . Nu e frumos! Nu e de poveste! Nu e magic! Pentru că tu nu eşti vrăjită, la un moment dat chiar trebuie să te îndrepţi înspre ciuperca de la intrare, dar acolo, aproape te îneci în hârtie şi reziduuri ale “galeşelor zâne”. Si o mai vezi pe una dintre ele, cocoţată pe picioroange, după ce a intrat cu nesimţire maximă înaintea ta, pe considerentul sunt mult mai “aerată” şi “dotată” decât tine, cum târşâie după ea un sul de hârtie mov, agăţat de tocul unui pantof  copie rockstud achiziţionat de pe Coposu. Se poartă culorile tari, îţi spui tu, şi nu îi atragi atenţia, lăsând-o să străbată şirurile de lighioane, cu sulul după ea, crezând că e zâna pădurii. Hihi! Aşa sunt spiriduşii, mai răuţi!

Dar nu mai poţi. Pleci, furioasă şi dezamagită pentru că se anunţa o seară drăguţă care s-a

sfârşit lamentabil. A doua zi, speri că a fost doar un vis, dar îţi verifici punguţa şi este considerabil mai uşoară. Iţi vezi şi căutătura speriată în oglindă, deci sigur a fost un coşmar.

Acum, lăsând gluma, pamfletul, satira şi ironia la o parte, Rivo, eu, acum, comiţând o aroganţă sălbatică, voi continua să te frecventez dar exclusiv în oraş şi nu cu sătenii, acolo unde eşti tu frumos şi magic, cu levănţică, beculeţe aprinse, cu angajaţi profesionişti şi cu seri drăguţe. Celălalt tărâm al tău mi se pare trist, lipsit de eleganţă, cu şerveţele care zboară prin aer ca nişte păsări cu aripi frânte, cu hârtie igienică lipită de tocurile domnişoarelor, cu piscină murdară, beculeţe stinse, clienţi prost crescuţi si bădărani, cliente ieftine şi uşurele, dar multă preţiozitate lipsită de strălucire şi prost gust cât încape.

M.