Ce înseamnă să fii student? Ce crezi?
Dacă mă întrebi pe mine, înseamnă să ştii să alegi
ce vrei să faci în viaţă, să te cunoşti şi să nu te gândeşti că trebuie să
alegi doar ceva care, crezi tu, îţi va aduce o găleată de bani. Inseamnă să
faci ceva cu pasiune, să pui suflet, să te implici, să înveţi şi să îţi asumi
un statut. Pentru 3 ani sau 4 ani. Pentru că în acest timp statutul tău este
cel de student, nu fecioru’ lu’ tata, conducător de nu ştiu ce bolid
răpciugos sau mai ştiu eu ce.
Am văzut o grămadă de postări în ultima
vreme ale unor persoane fericite care au terminat diferite facultăţi, postări
cu lucrări de diplomă sau statusuri gen “feeling confident”. Excelent!
Felicitări! Dar mulţi dintre voi nu prea aţi “gustat” viaţa de student, nu aţi
ştiut ce înseamnă să fii student si nici nu aţi respectat acest statut. Tocmai
statutul vostru.
Nu voi fi de acord niciodată (şi puteţi
să îmi reproşaţi că sunt de modă veche) să te plângi mereu de condiţiile care
ţi se oferă şi de profi când tu nu ştii să stai pe scaun, nu saluţi şi te
trânteşti pe primul scaun, leneş şi cu mâinile inerte atârnându-ţi în poală ca
nişte păsări obosite. Când nu ai creion, pix sau hârtie şi ai venit doar să mai
vezi ce e pe aici.
O
mulţime de studenţi nu prea ştiu ce înseamnă să fii student, deşi au acest
statut (pe lângă multe altele), oameni care nu cârâie un “bună ziua”, care
intră şi se trântesc pe primul scaun pe care se leagănă ca nişte babe adormite
şi scofâlcite, cu mâna odihnindu-se leneşă pe telefon, care se îmbracă ca la
birt (a se înţelege birturile cele mai “trendy” din urbe) sau se pregătesc să
presteze un dans lasciv la bară, care au nişte maşini “mortale”, dar fură
robineţii din baie, care stau doar pe telefon, până în anul 3 făcând muşchi
serioşi la degeţele, în timp ce creieraşul lor, şi aşa mic, a devenit atât de
plat ca o pârtie îngheţată, care copiază şi după aceea se laudă în stânga şi
dreapta cât sunt de deştepţi, care nu ştiu să scoată două vorbe pe guriţă, care
nu sunt pasionaţi de nimic şi au ales facultatea că mămica şi tăticu’, care cad
pe spate în faţa studenţilor străini (şi ei oameni, la urma urmei, într-o ţară
ieftină în comparaţie cu ţara lor de baştină), care se închină în faţa unor
statuturi îndoielnice, care îşi aleg drept modele nişte ciurucuri, chair unii
profesori care nu au ce căuta pe la şcoală, care nu vorbesc nicio limbă străină,
care miros a transpiraţie, care sunt membri de partid neştiind, totuşi, să facă
diferenţa între cele două (student vs. membru de partid) şi încercând să
impresioneze diverşi impresionabili uşor de impresionat, care nu îşi cunosc
drepturile şi semnează tot, fără să citească (cititul nu se numără printre
îndeletniciri), care, într-un final, termină facultatea şi nu îşi încap în
piele de mândrie că acum sunt absolvenţi şi au statut de “feeling confident”.
Yeey! Vino să-i cunoşti!
Dar
ce înseamnă să fii profesor? La un moment dat, o colegă mi-a spus că profesorii/cadrele
didactice sunt nişte persoane speciale, care au un statut special etc. Pas! Profesorii
sunt şi ei nişte oameni, la urma urmei, iar statutul de profesor, din păcate, a
devenit aşa o chestiuţă cam prea pompoasă. La fel ca doctorii, avocaţii sau
popii. Cum am spus, profesorii sunt şi ei nişte oameni, cu păcate sau fără
păcate, oameni care fac compromisuri, înnebuniţi după statut şi aprecieri, care
acceptă, de multe ori, comportamente aberante ale unor studenţi nestudenţi,
care se plictisesc într-un sistem de neînţeles pentru nimeni, care se
înconjoară de tot felul de oameni şi mai disperaţi după statut, care consideră că
şcoala nu e stresantă, care doresc să fie cool într-un univers plictisitor de
fad şi sec, care uită pentru ce s-au făcut profesori, care nu mai au pretenţii
pentru că astfel vor fi evaluaţi foarte bine de către nişte studenţi care nu
ştiu să folosească cratimele, care schimbă taberele în funcţie de culoare şi
savoare, care doresc să impresioneze “oamenii simpli” prin aroganţă şi
fandoseală. Si chiar reuşesc. De fapt, când aude lumea că lucrezi la
universitate, devii mai interesant, mai OK, mai şmecher, mai altfel. Pentru că
aşa e la noi…profesorii, doctorii, avocaţii şi popii. Cele mai bune partide!
Mda…maşini, bani, vacanţe, apartamente. Tot ce îmi doresc este să fac un mariaj
fabulos cu un profesor, un doctor, un avocat sau un popă. Chiar mi-ar place să
mi se spună… doamna preoteasă cu stiletto!
Vă îmbrăţişez duios.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu