Să crezi în tine…

Ok. Sună ca o postare pe Instagram. Dar cred că, în ciuda unei aparente înfumurări, este cheia unei vieţi mai fericite. Când am început să scriu, eram destul de neîncrezătoare în mine şi în ceea ce pot să fac. Nu prea credeam că va ieşi ceva din acest lucru şi îmi păsa prea mult de ceea ce vor crede oamenii despre mine. Apoi, locul meu de muncă, acest univers academic cam încuiat de felul lui, de multe ori,  nu prea îmi permitea şi încă nu îmi permite anumite, hai să le numesc, “derapaje”. Intre timp, m-am obişnuit cu tot felul de comentarii, drăguţe, mai puţin drăguţe, răutăcioase chiar, dar mi-am dat seama că oamenii sunt atât de diferiţi. Dar eu cred cu tărie că tocmai acesta este lucrul care ne face atrăgători. Diferenţele dintre noi.  Iar puterea de a accepta că nu suntem la fel, că gândim diferit şi avem opinii atât de diferite despre diverse lucruri este cea mai grea încercare şi, de ce nu, una dintre calităţile pe care eu le preţuiesc cel mai mult. Mereu mi-am dorit să fiu eu însămi, aşa cum sunt eu, fără să mă prefac că îmi place ceva, fără să adresez complimente gratuite, să spun mereu ce gândesc, să am o opinie, să nu îmi fie frică să fiu judecată de diverşi, să nu îmi doresc să fiu iubită de toţi, pur şi simplu să fiu genul de persoană care este ea însăşi. 

Pot întotdeauna să identific încrederea de sine în alte persoane, dar la mine o observ doar atunci când fluctuează. Pot să glumesc pe seama mea şi am şi eu propriile nesiguranţe – nu am încercat niciodată să le ascund pentru simplul motiv că eu cred ca toţi avem momente când ne simţim bleacs în legătură cu noi. Să nu îţi ascunzi propriile nesiguranţe, să fii capabil să râzi de ele sunt dovezi ale unei siguranţe de sine destul de puternice, cred eu. Nu vedem niciodată cum suntem de fapt, prin urmare nu ar trebui să ezităm în a-i asculta pe alţii (doar cei care ne iubesc cu adevărat) şi să avem încredere în ceea ce spun. Toţi ne simţim nesiguri. Să vorbeşti despre aceste incertitudini şi să le percepi cu doza de umor aferentă îţi vor face viaţa mai uşoară, mult mai uşoară. Aşa cred eu că pot să îmi construiesc încrederea în mine. Chiar şi aşa, încă am momente când îmi doresc să am corpul sau părul sau inteligenţa altei persoane. Ce să spun - #viaţaperfectă. Sunt momente când cred că nu sunt destul de bine îmbrăcată, nu sunt destul de slabă, nu sunt destul de înaltă, nu sunt destul de frumoasă, nu sunt destul de… Suntem atât de proşti câteodată.  Adică… Dacă aceste gânduri nu ţi-au trecut prin cap niciodată sau dacă nu te-ai comparat niciodată cu alţii sau nu ai aberat despre “prea mult” sau “nu destul de”, dă-mi şi mie adresa psihologului tău.  Increderea în tine şi iubirea de tine, oricât de egoist sună, trebuie să le găseşti în tine.  Ideea e să fii doar tu, să îţi cultivi pasiunile, să accepţi şi să încerci să îţi înţelegi incertitudinile şi să nu le laşi să ocupe prea mult spaţiu în viaţa ta. Si mai cred că nu ar trebui să îţi spui ţie lucruri pe care nu ai curajul să le spui celorlalţi. I-ai spune prietenei tale cele mai bune sau persoanei pe care o iubeşti că e grasă sau proastă? Nu cred. Invaţă să te accepţi pe tine, aşa cum eşti! Pentru că, aşa cum ştim toţi, tocmai de aceea ne iubesc ceilalţi oameni!  
 Hugs!

M.