Simulare...

Desigur…simulările sunt doar nişte simulări. Fiind doar simulări, sunt ca nişte mime. Nereuşite dacă mă întrebaţi pe mine. 

Dar să vă explic. Simulările sunt examene susţinute de cei din clasa a VIII-a şi cei din clasa a XII-a care, se presupune, le oferă o idee cu privire la ce îi aşteaptă pe candidaţi la finalul acestor două clase fatidice: 8 şi 12.  

Iar rezultatele din acest an, cel puţin la clasa a VIII-a s-au dovedit dezastruoase. Hmmm…zeci de mii au luat între 5 şi 6. Din câte am văzut, lumea se bucură că au luat peste 5. Poate mă lămureşte şi pe mine cineva pentru că eu nu pot să pricep nişte lucruri. Cine e de vină? Sunt elevii nişte loaze patentate care nu învaţă, înceţi şi leneşi, preocupaţi de toate celelalte lucruri cu excepţia şcolii, iar profesorii sunt nişte zei paralei, cultivaţi, atenţi, pregătiţi să înţeleagă, vorbind strict psihologic,  nişte generaţii cumplit de diverse, dificile, ciudate, DIFERITE? Or fi elevii nişte indivizi curioşi, motivaţi, interesaţi, iar profesorii nişte plictisiţi, nemotivaţi financiar, victime ale unui sistem corupt şi coruptibil?

Habar nu am! Nu înţeleg cum nişte generaţii în care se pompează cunoştinţe, generaţii care cresc cu orele în particular la toate materiile, generaţii pentru care, de multe ori, eu am senzaţia că părinţii lucrează doar să le asigure o dezvoltare “armonioasă” pe toate planurile, uitând de ei şi de nevoile lor, au asemenea rezultate proaste. Nu înţeleg cum generaţii întregi nu ştiu să vorbească o limbă străină motivând că “profa răsfoia catalogul Avon” (nu ştiu ce e cu profele astea şi cu Avonul). Dar ei erau interesaţi şi doreau să schimbe lucrurile. Chiar? Ce aţi făcut? Voi sau părinţii voştri? Sau profesorii voştri? Hai să fim serioşi! Toată lumea face ore în particular! Iar, tu, ca părinte nu te întrebi ce plăteşti? Nu îţi pui întrebări când copilul tău are rezultate proaste? Schimbă profa sau proful! Nu e doar copilul de vină! E şi el, dar nu e singurul! Sau poate ar trebui să conştientizezi că, poate, copilul tău doar atât poate. Uite, eu nu reuşesc să găsesc un instalator bun. Unul care deosebeşte cheia franceză de cheia de la uşă. De ce? Pentru că toţi sunt economişti, avocaţi, gardieni de mediu, avocaţi, toţi sunt studenţi, doctori, filozofi, intelectuali. Dacă aş fi mămică, deşi cred că este cel mai dificil lucru din lume să accepţi că a ta progenitură nu este capabilă, mi-aş îndruma copilul înspre ceva care să îl facă fericit. Eu doar asta aş vrea pentru copilul meu: să fie FERICIT! Să ALEAGĂ ce vrea şi ce îi place şi nu ce îmi place mie, să se simtă obligat să nu o facă pe mami de ruşine, să îl trimit la 500 de olimpiade, concursuri care, oricum îi vor demonstra că e un prost. Deoarece, de obicei, la aceste concursuri copiii primesc subiecte pe care încă nu le-au studiat. Iar mami să se laude pe la chefuri răsuflate cu rezultatele celui mic care, bietul de el, are timp doar de butonat telefonul (yeeey…câtă fericire) timp de o oră pe zi.

Mda…eu nu sunt mămică şi s-ar putea să greşesc, să nu ştiu ce e mai bine, dar eu cred, că de fapt, mulţi părinţi îşi proiectează frustrările asupra copiilor, cerându-le mult, mult prea mult. Rămân la părerea mea că nu toţi părinţii îşi merită copiii!

De fapt, mai toată lumea se închină la profesori, popi şi doctori de parcă ar fi nişte zei care tronează deasupra tuturor. Fals! Sunt şi ei DOAR nişte oameni care au dreptate, greşesc, păcătuiesc, spun adevărul, mint, sunt vanitoşi, sunt generoşi, buni sau răi. Nu sunt perfecţi. Departe de a fi perfecţi.

Lumea se plânge de programele stufoase, dar eu, din nou, nu pricep. Poate sunt prea înceată sau chiar încuiată. De ce m-aş plânge când programele sunt realizate de cei care nu se regăsesc sub nicio formă la catedră şi devin inspectori (o adevărată menire), iar mai târziu, dacă au culoarea potrivită, miniştri ai educaţiei?  Pentru că asta alegi dacă nu ai chef să predai, să ai de-a face cu oameni mici şi mai mari: inspector sau ministru. Ce pretenţii aş putea avea de la o persoană ruptă de realitate să realizeze o programă accesibilă şi adaptată abilităţilor şi nevoilor specifice vârstei? E ca un antrenor personal care nu execută exerciţiile deodată cu tine şi nu ştie cât poţi să duci. Dar tu îl plăteşti să stea pe telefon sau să numere de parcă tu nu ai şti să numeri până la 8. Ha!

Apoi vine partea cu copiatul! Nu am priceput niciodată de ce în anumite clase se poate copia iar în altele nu. De ce nu îi lăsaţi pe toţi să copieze? Aşa ar fi corect, nu? De ce nu se simulează măcar corectitudinea în toate sălile? Doar este nevoie de copiatori şi imitatori ai unor obiceiuri care îi vor ajuta să îşi înfrumuseţeze viaţa mai târziu şi să devină nişte adulţi insensibili, răi, batjocoritori, dispreţuitori, disperaţi după statut, bani, minţindu-se pe ei înşişi că, da, ei chiar pot. Si pot. Pentru că fraierii care stau şi învaţă vor ajunge să aranjeze marfa în Metro, iar ceilalţi vor trona pe scaunul de director al vreunei bănci sau al vreunei instituţii cu nume pompos, inspirând frică şi “respect”. Că na…deodată ai învăţat să faci nodul la cravată. Dar…trebuie să înveţi să o asortezi cu restul ţinutei. Mai greu…ţine de bun simţ şi educaţie. Educaţie. Cuvântul magic. Nesimulată.

M.