Moş Crăciun există…

Da. Moş Crăciun există. Trăieşte la Polul Nord şi aşteaptă o scrisorică de la mine. Si voi crede mereu şi mereu, pentru totdeauna în Moş Crăciun, chiar dacă tocmai am primit un mic mesaj care îmi spune să cresc, să mă maturizez şi să nu mai visez cu ochii deschişi. Refuz. Pur şi simplu refuz să stau cu ochii închişi şi să fiu atât de practică, realistă şi mereu în alertă. Dacă asta înseamnă să fii adult, voi spune pas. Pentru că este atât de “passé precum 90/60/90 şi simetria”. (Ana Morodan dixit)

Moş Crăciun este acolo şi vine negreşit, la fel ca în fiecare an. Si îmi promit că, atunci când voi avea copii, ei îl vor iubi pe Moş Crăciun şi îl vor aştepta cu nerăbdare. Copiii mei nu vor primi bani, tablete şi telefoane de la Moşu datorită lipsei de inspiraţie, cauzată de lipsa viselor şi prezenţa lenei în vieţile adulţilor. Copiii mei vor visa cu ochii deschişi, pentru că mama lor îi va învăţa să viseze şi să spere. Copiii mei vor crede în basme, zâne, dragoni, spiriduşi, elfi şi reni si vor copilări cât trebuie să copilărească. Copiii mei îşi vor atârna şosetuţele şi vor tresări la fiecare zgomot din noaptea aceea magică. Copiii mei îl vor iubi pe Rudolf şi năsucul lui pentru că vor iubi animalele. Copiii mei îi vor scrie lui Moş Crăciun scrisori în fiecare an. Copiii mei nu vor accepta bolboroseli precum “Mi-a zis mami că nu există Moş Crăciun! Haha”! Copiii mei vor avea destul timp să se lupte cu realităţile devastatoare ale universului adult şi nu vor deveni la 10 ani nişte mini-adulţi enervanţi, realişti, serioşi, revoltaţi, poruncitori şi comandanţi. Copiii mei vor fi, probabil, nişte ciudaţi sofisticaţi pentru că vor fi ai mei. Copiii mei vor fi nişte hliziţi drăguţi care vor primi epistole de la Moşu’ şi la 20 de ani. Pentru că mă voi asigura eu de acest lucru. Copiii mei vor fi fericiţi în visele lor! Copiii mei vor fi fericiţi în realitate!

Iar pentru cei care refuză să viseze cu ochii deschişi, uite dovada că Moş Crăciun există!

Vă doresc vise minunate!

M.