Uneori...

“Uneori, să scrii este un lucru dificil, fie pentru că nu ai nimic de spus lumii, fie pentru că ai foarte multe, în ambele cazuri, inhibiția se naște din coasta faptului că știi că asta nu va schimba nimic. Nu vei fi mai fericită pentru că nimeni nu va opri nimic din ce-ți produce durere.” (Tatiana Ernuţeanu, More love for the world, please! - https://www.forbes.ro/more-love-for-the-world-please-440973)

Mi-a plăcut mult...

Pentru mine, scrisul este un spațiu sigur în care mă descarc. Și mă calmez, în acelaşi timp. Scriind încerc să înţeleg cum funcționează lumea. Câteodată, tăcând, încerc să ascult, să aud murmurul liniștit al unei povești care așteaptă să fie spusă. Gândesc. Mult. Am fost descrisă ca fiind analitică. O gânditoare excesivă. O visătoare. Pierdută în gânduri. Am epifanii, rezolv problemele lumii, pun întrebări, ofer raționamente, prezic rezultate și descriu aproape totul... totul în mintea mea. Scriu ceea ce gândesc și îmbrățișez ceea ce produc. Și da... câteodată am foarte multe de spus. Creațiile mele sunt mai mult decât simple gânduri; pot inventa scene, pot insera detalii importante, pot construi o atmosferă, pot numi un comportament.

Sursa: arhiva personala 

Totuși, sunt ușor distrasă de un gând și eșuez lamentabil câteodată. Inhibiţia... Cu toții avem temeri, obiceiuri și reguli pe care alții ni le-au impus, care ne inhibă capacitatea de a ne exprima pe deplin. Inhibiția nu vine din frică, rușine sau lipsă de curaj, ci dintr-o convingere matură și amară că nimic nu se va schimba, oricum. Este o resemnare lucidă. E ca şi cum vocea mea este prinsă în plasa conștiinței. Aş vrea să pot striga dar mă opresc. Te-ai gândit vreodată ce înseamnă să fii cu adevărat liber?

Mira #pierdutaprintrecuvinte

De ce?

De ce educaţia este esenţială? Ne-am întrebat vreodată? Care este ultima carte pe care am citit-o? Care este ultima piesă de teatru la care am fost? De ce nu se umplu sălile de teatru? De ce bibliotecile urlă de singurătate? De ce sala Filarmonicii este goală? De ce şcolile nu îi duc pe copii la teatru, la muzee, la concerte în săptămânile altfel, verzi, maro sau mai ştiu eu ce culoare? De ce nu li explică copiilor încă de la vârste fragede că votul este un drept fundamental pe care trebuie să îl exercite? De ce tinerii nu merg la vot? De ce oamenii preferă candidaţi care li se adresează de la buric în jos? De ce aşa zişi intelectuali urlă în social media folosind un limbaj birjăresc, oripilaţi că rezultatele votului sunt cele pe care le ştim, dovedind atfel că nu sunt cu nimic mai prejos decât aleşii? De ce nimeni nu îmi vorbeşte despre deficit economic, despre lipsa investiţiilor în educaţie, despre faptul că absolvenţii multor facultăţi sunt analfabeţi funcţionali? De ce copiii au rezultate dezastruoase la testele PISA? De ce nu există examen de admitere la facultate? De ce bacalaureatul a devenit o glumă proastă? De ce părinţii îşi petrec majoritatea timpului pe social media în timp ce copiii “trebuie” să înveţe? De ce părinţii nu sunt nişte modele pentru propriii copii? De ce cei 7 ani de acasă nu mai sunt de acasă? De ce nu avem păreri când ar trebui să avem păreri? De ce suntem disperaţi să părem bogaţi în loc să fim bogaţi? De ce nu vorbim pe şleau despre lucruri? De ce ne ascundem în spatele ipocriziei, superficialităţii şi indolenţei, dar toţi avem pretenţii? De ce majoriatea cere şi aşteaptă în loc să construiască? De ce?

Sursa:  https://marquetteeducator.wordpress.com/2012/07/12/climbthattree/

De ce nimeni nu îşi pune astfel de întrebări când trebuie, la momentul potrivit?

Pentru că nu ne pasă când ar trebui să ne pese. Pentru că…educaţia. Mai bine spus lipsa ei. A fi educat este cea mai importantă calitate. A fi educat este cel mai puternic atu. A fi educat înseamnă să fii capabil să faci alegeri de calitate, să poţi să discerni între bine şi rău, între inteligenţă şi şmechereală. Cine sunt vinovaţii? Noi toţi. Mda… Și încă un lucru…libertatea nu este întâmplătoare, ci înseamnă disciplină individuală.

M. #pierdutaprintrecuvinte

Teatrul...

Am două mari obsesii. (OK, mai am câteva, dar unele nu le discut decât în anumite companii politicoase). Una, profundă, permanentă, privată este poezia. O alta – o obsesie publică, zgomotoasă – este teatrul.

Bine aţi venit la teatru! Luminile se sting, şoaptele se sting şi ele. Ȋn cele din urmă totul se liniștește, iar prima notă scapă în aer. Este ora spectacolului. Pentru două, poate trei ore, publicul, noi, stăm între zidurile unui teatru, dar existăm doar în trup, nu în spirit.

În spirit, am călătorit departe, în altă parte. Stăm cu personajele și plângem cu personajele, îi încurajăm în timp ce merg mai departe, până când timpul lor a expirat și trebuie să-și ia la revedere. Și totuși, nu este niciodată cu adevărat la revedere.

Căci atunci când părăsim acel spațiu, purtăm poveștile din inimile lor. Observăm puţin mai atenţi lumea din jurul nostru, imaginându-ne cum erau lucrurile sau cum ar fi putut să fie. Și poate chiar ne imaginăm pe scena aceea. Deoarece teatrul este un incubator al imaginației, o oglindă pentru gândire și o manifestare a magiei care se găsește în povești şi în viaţă.

 

Credit imagine: Sebi Tont
 

Eu cred în magie. Nu magie reală, ci magia pe care o putem crea folosindu-ne imaginația. Teatrul… Cred în magia teatrului. Teatrul este magic datorită legăturilor care se formează, legături de neîntrerupt formate de oameni care au toți un scop comun, acela de a-i face pe ceilalți fericiți. Dragostea care este împărtășită între noi este indescriptibil de puternică și va dura pentru totdeauna. De aceea teatrul este magie și magia este cu adevărat teatru.

La mulţi ani!

Cu toată dragostea,

Mira #pierdutaprintrecuvinte

Variaţii de primăvară…

 

Martie…ai venit. Și din nou, fiecare primăvară este ACEA primăvară.

Iar în acea primăvară, a fost odată o garoafă atât de îndrăzneață. Nuanțele ei de roșu intens, în colțurile liniștite ale unei grădini uitate, cu petalele ei ca niște fuste de flamenco în mișcare. Prinsă în ritmul vântului, dansează, un spectacol de culoare în mijlocul verdelui. 

 

În vânt, se leagănă, ca o balerină, într-un spectacol care nu îmbătrânește niciodată, ca un dansator care știe să nu trădeze ritmul vieții, cântecul brizei, o mărturie a muzicii tăcute a existenței. Frumusețea ei nu este zgomotoasă și nici ostentativă, dar în subtilitatea sa, captivează. O poezie tăcută scrisă în nuanțe de roşu. Povestea ei este una a puterii tăcute, o narațiune a rezistenței gravată în fiecare înflorire. Așa că dansează, garoafa, sub cerul atât de vast, o performanță eternă, o legătură cu trecutul. Căci în fiecare balansare, în fiecare învârtire, este muzica tăcută a lumii noastre.

Dansaţi în această primăvară, ca şi cum ar fi ACEA primăvară, roşie, senzuală, îndrăzneaţă, captivantă, poetică, înfloritoare!

M.  #pierdutaprintrecuvinte ✒

Banned...

 Nu m-am lansat niciodată în tirade politice. Nu mi-am exprimat afinităţile de acest fel în social media. Prefer să tac aici cu privire la anumite subiecte sensibile şi inflamatorii. Pentru mine, un om care a citit şi citeşte cu pasiune, un om pentru care cărţile sunt esenţiale, interzicerea cărților este un instrument de oprimare a libertății de expresie.
Dragilor, cititul deschide suflete, emoții și perspective care altfel ar rămâne inaccesibile. Prin cărți, putem trăi nenumărate vieți, putem explora idei noi și ne putem contesta propriile presupuneri.
Cititul hrănește gândirea critică, empatia și creativitatea, abilități care sunt de neprețuit nu numai pentru dezvoltarea personală, ci și pentru înțelegerea lumii din jurul nostru. Fie că este ficțiunea care ne ajută să vedem experiența umană în moduri noi sau non-ficțiune care ne extinde cunoștințele despre știință, istorie sau filozofie, cărțile au o capacitate de neegalat de a ne modela viața. 

 Sursa: https://www.instagram.com/juliannemoore/p/DGJBA9LvfX7/

Actrita Julianne Moore a scris o carte pentru copii intitulată Freckleface Strawberry, inspirată de propria sa experiență din copilărie, simțindu-se diferită din cauza propriilor pistrui și a părului roșu distinctiv. Copiii o tachinează, îi pun întrebări jenante și îi dau o poreclă pe care o urăște. Această carte a fost publicată cu succes și chiar a devenit o serie de cărți, fiind transformată într-un musical pentru copii. O poveste încântător ilustrată, a unei fete care învață să se iubească așa cum este.
Administratia Trump a interzis cartea. Într-o lume ideală, fiecare persoană ar trebui să aibă acces liber la informație, inclusiv la literatură care provoacă sau pune sub semnul întrebării status quo-ul. Într-o lume ideală... Imaginați-vă cum ar fi să trăim într-o lume fără acces liber la idei, fără posibilitatea de a alege ce să citim și cum să ne formăm opiniile. Interzicerea cărților este o formă de tristețe incomensurabilă.

Mira #pierdutaprintrecuvinte ✒

2024...2025

 

2024… Ciudat şi zgomotos. Din multe puncte de vedere. Dar nu îmi pare rău că am fost eu însămi, o mică ciudată drăguţă în loc să pretind că sunt altcineva, într-o lume plină de trenduri şi sclifoseli. Nu îmi pare rău că am dăruit multă iubire. Nu îmi pare rău că nu m-am mulţumit cu mai puţin decât ştiu că merit. Nu îmi pare rău că am fost ridicol de optimistă şi plină de speranţă cu privire la viaţă.  Nu îmi pare rău că am fost şi sunt încă persoana care crede că universul o va surprinde în moduri minunate. Nu îmi pare rău că nu mi-a păsat de nimeni care m-a judecat fără să mă cunoască cu adevărat. Nu îmi pare rău că am făcut ceea ce mi-a umplut sufletul de fericire şi nu ce lumea aştepta de la mine. Totul a fost intenţionat. 

                                                            Sursa: arhiva personala

2025… Aha… acesta este sunetul tău. Nu te cunosc deloc, dar, indiferent dacă te cunosc sau nu, uite-mă…’cu speranţele mele, aşa cum sunt. Invizibile înaintea mea, neatinse şi totuşi posibile.

În acest an nou, sper să vorbim mai mult, să discutăm mai puțin. Să sunăm mai mult, să trimitem mai puține mesaje. Să ne întâlnim mai mult, să stăm mai puțin pe social media. Să călătorim mai mult, să strângem mai puțin. Să ne pese mai mult, să ignorăm mai puțin. Să facem mai mult, să bârfim mai puțin. Să lăudăm mai mult, să dăm vina mai puțin. Să împărțim mai mult, să acumulăm mai puțin. Să experimentăm mai mult, să ne temem mai puțin. Să iubim mai mult, să urâm mai puțin. 

Urarea mea de An Nou pentru voi este pentru cel mai bun an al vostru de până acum. Un an în care prețuiţi tot. Un an plin de așteptări strălucitoare.

Vă doresc multă iubire şi oameni buni.

La mulţi ani!

M. #pierdutaprintrecuvinte