Mi-am propus să iau o pauză şi chiar nu am mai scris de ceva vreme pentru că mi s-a părut că eram încolţită de poveşti de groază, de Covid, război şi alte cele iar, pe de altă parte, am observat că cele mai „plăcute” scrieri ale mele erau cele în care aproape că ţipam şi mă revoltam. Iar eu nu mi-am dorit niciodată acest lucru. Momentele mele de, nu ştiu, hai să spunem melancolie şi poezie nu ar fi trebuit postate aici, dar ...vanitatea îmi dădea târcoale şi, da, se termina cu o postare.
Ei bine, în această seară îmi încalc promisiunea şi voi scrie despre o piesă de teatru superb transpusă de Teatrul Regina Maria : „Vinegar Tom”. Nu ştiu câţi aţi văzut piesa, câţi aţi citit piesa sau câţi veţi citi această scriere. O fac din dorinţa de a încerca să exprim în cuvinte ce am simţit eu în timpul piesei, o experienţă absolut personală, poate un moment prea sensibil, dar îmi asum această renunţare la carapacea protectoare în care m-am retras şi o fac aici. Şi poate că voi reuşi să conving mulţi dintre cititorii mei să meargă la teatru să vadă o piesă altfel!
Bărbați care distrug femei din cauza puterii sexualităţii acestora din urmă? Sexualitatea feminină provoacă nelinişte bărbaţilor aproape până la isterie? Această piesă de teatru din 1976 a dramaturgului britanic Caryl Churchill (o femeie), „Vinegar Tom” îmi aduce aminte că, de fapt, această luptă împotriva femeilor, care se concentrează adesea doar pe drepturile de reproducere, e veche de când lumea.
Piesa urmăreşte viețile unor personaje dintr-un sat englezesc din secolul al XVII-lea când un grup din ce în ce mai mare de femei locale sunt acuzate de vrăjitorie și apoi judecate. Acestea sunt femei obișnuite care fac lucruri absolut normale pentru zilele noastre – să aibă un iubit, să pună la îndoială dominația masculină și chiar să dețină o pisică. Alice se culcă cu bărbați misterioși, mama ei înjură distrată vecinii, Susan se gândeşte să-și avorteze copilul, iar domnișoara Betty ar prefera să fie închisă și legată în camera ei decât să se căsătorească cu un bărbat. Această piesă centrată pe femei este o interpretare foarte interesantă a rolului femeii în societate, explorând ambițiile femeilor într-o lume care nu își poate gestiona spiritele libere, ambițiile acestor personaje de a trăi independent de mama, copilul sau soțul lor. Toate acestea sunt proiectate pe fundalul violenței fizice masculine, a vrăjilor blestemate ale „diavolului” și a acuzațiilor de vrăjitorie care s-au încheiat istoric prin spânzurare. Cântecele ale căror versuri subliniază, adesea cu ironie jucăușă, presupusa amenințare reprezentată de „femeile malefice” la adresa status quo-ului ajută spectatorii să înţeleagă „rostul” acţiunilor personajelor. Bineînţeles că în „Vinegar Tom” femeile nu fac rău, ci sunt victime ale nedreptății. Oamenii, sub umbrela puritanismului teologic, a autorităţii nelimitate şi a fricii de intimitate, folosesc spectrul păcatului pentru a judeca și a pedepsi. Şi, Doamne, cum judecă. Şi pedepsesc.
Sursa: https://www.facebook.com/sebitont
Poate că unii ar spune că piesa este crudă şi brutală, dar frumusețea este că tocmai această cruzime te face să te întrebi dacă, până la urmă, vrăjitoria este o crimă. O vezi pe „femeia vicleană”, vrăjitoarea „bună” (jucată cu demnitate de Anda Tămăşanu) și poțiunile ei care să o „elibereze” pe Susan de copil, Alice (Alina Leonte, determinată şi curajoasă) se joacă cu „diavolul” care să o elibereze de viața domestică și manipulează păpuși voodoo pentru a-şi pepdepsi agresorii bărbați. Dar, la urma urmei, este, de fapt, vrăjitoria o modalitate de a supraviețui ca femeie independentă?
Această reprezentaţia va rămâne multă vreme pentru mine una dintre cele mai impresionante şi emoţionante momente pentru că suratele mele, femei, interpretează magistral aceste roluri în care te regăseşti ca iubită, mamă, soţie, fiică, într-un cuvânt – femeie. De la scena vrăjirii lui Margery (jucată impecabil de Adela Lazăr), la scena îngrozitoare a domnișoarei Betty (Giorgiana Coman) sechestrată de părinţi și tratată audibil de sângerări și țipătul înfricoșător al lui Susan (Ioana Maria Repciuc) în sala de judecată. Personajele masculine jucate perfect de Pavel Sîrghi, Richard Balint, George Dometi au avut de înfruntat o provocare mult mai mare având în vedere mesajul feminist și direcția piesei, dar prestaţia acestora este remarcabilă. Bărbaţii din piesă sunt sau nişte sadici flagranţi, făcându-și metodic treaba, înfigând ace ascuțite în picioarele goale ale femeilor sau tâmpiţi incurabili (vezi referinţele freudiene la puterile unui anumit organ, puteri furate de către o femeie).
Frumuseţea acestei producții a fost prezenţa atâtor talente într-o transpunere excelentă a extremismului şi sadismului. Vă îndemn să vedeţi această piesă cu un scenariu înfiorător de amuzant, o regie perfectă, o scenografie fascinantă și o distribuție fantastică!
M #pierdutaprintrecuvinte
P.S. Vinegar Tom este o pisică.
