Acum câţiva ani, când am început
#pierdutaprintrecuvinte, una dintre cele mai mari temeri a fost să depăşesc frica
de a deveni “prea vizibilă”. Nu este un lucru ușor
de recunoscut. Frica de a fi văzută și de a mă expune.
Imi amintesc cum mă gândeam că
există distincţia între “persoane publice” şi restul…noi…ei bine, noi toţi
ceilalţi. Bineînţeles, această paradigmă s-a schimbat între timp. Azi aproape
toată lumea îşi postează viaţa pe Facebook şi Instagram. Dar, deşi
a devenit o obișnuinţă pentru toată lumea să posteze fotografii de sâmbătă
noaptea pe Facebook, nu toţi se pot deschide emoțional.
Lansarea unui blog sau a unei afaceri
bazate pe pasiune/pasiuni este, cu siguranță, diferită de ceea ce majoritatea
oamenilor fac online (mai ales dacă o faci, hai să spunem, bine și injectezi
personalitate în conținut şi design). E ca şi cum te-ai
ridica în picioare, ai ridica mâna şi te-ai expune la critici. Si ia ghiceşte…
chiar te expui.
Cu toate acestea, adevărul este că
rareori primeşti genul acela de critici de care te temi cel mai tare. Dar dragostea, prietenia și faptul că ştii ce
vrei dau sens acţiunilor tale şi, astfel, expunerea ta merită de un milion de
ori mai mult.
De multe ori, după ce am postat
anumite lucruri, m-am simţit vulnerabilă şi am avut senzaţia de discomfort, dar
am ştiut că arătând acea parte personală era un lucru bun pentru #pierdutaprintrecuvinte.
Când te confrunţi cu alegerea între a-ţi păstra
ego-ul și a face ceea ce este mai bine
pentru cauza ta, alege-o pe cea din urmă. Nu lăsa teama să fie cea care îţi
decide acţiunile. Stai acolo, permite-ţi să fii jenat un moment şi, apoi, du-te mai departe.
Deşi acum îmi este mult mai uşor să mă “expun”,
încă mă lupt cu acest lucru. Ceea ce am
descoperit este că atunci când vorbești despre ceva/cineva pe care îl cunoști
bine și de care-ți pasă profund, totul devine mai ușor. Nu
simți că te vinzi. Simţi că aşa trebuie să faci. Partea
complicată este să înveţi să lași garda jos, care vine odată cu exerciţiul.
Odată ce ai lăsat garda jos, restul este ușor. După ce ai stat acolo pentru o vreme, începi să-ți dai
seama că nu există ACEA mare distincție între "oamenii publici" (care
a devenit, oricum, “doar” un statut mult
prea uzitat pe Instagram) și toți ceilalți. Suntem toți
accesibili, suntem toţi oameni și toți ne confruntăm cu aceleași temeri.
Pentru că, la urma urmei, cum spunea
Sartre, “Nous sommes nos choix.”
Bisous.
M.
