Teatrul...

Am două mari obsesii. (OK, mai am câteva, dar unele nu le discut decât în anumite companii politicoase). Una, profundă, permanentă, privată este poezia. O alta – o obsesie publică, zgomotoasă – este teatrul.

Bine aţi venit la teatru! Luminile se sting, şoaptele se sting şi ele. Ȋn cele din urmă totul se liniștește, iar prima notă scapă în aer. Este ora spectacolului. Pentru două, poate trei ore, publicul, noi, stăm între zidurile unui teatru, dar existăm doar în trup, nu în spirit.

În spirit, am călătorit departe, în altă parte. Stăm cu personajele și plângem cu personajele, îi încurajăm în timp ce merg mai departe, până când timpul lor a expirat și trebuie să-și ia la revedere. Și totuși, nu este niciodată cu adevărat la revedere.

Căci atunci când părăsim acel spațiu, purtăm poveștile din inimile lor. Observăm puţin mai atenţi lumea din jurul nostru, imaginându-ne cum erau lucrurile sau cum ar fi putut să fie. Și poate chiar ne imaginăm pe scena aceea. Deoarece teatrul este un incubator al imaginației, o oglindă pentru gândire și o manifestare a magiei care se găsește în povești şi în viaţă.

 

Credit imagine: Sebi Tont
 

Eu cred în magie. Nu magie reală, ci magia pe care o putem crea folosindu-ne imaginația. Teatrul… Cred în magia teatrului. Teatrul este magic datorită legăturilor care se formează, legături de neîntrerupt formate de oameni care au toți un scop comun, acela de a-i face pe ceilalți fericiți. Dragostea care este împărtășită între noi este indescriptibil de puternică și va dura pentru totdeauna. De aceea teatrul este magie și magia este cu adevărat teatru.

La mulţi ani!

Cu toată dragostea,

Mira #pierdutaprintrecuvinte

Variaţii de primăvară…

 

Martie…ai venit. Și din nou, fiecare primăvară este ACEA primăvară.

Iar în acea primăvară, a fost odată o garoafă atât de îndrăzneață. Nuanțele ei de roșu intens, în colțurile liniștite ale unei grădini uitate, cu petalele ei ca niște fuste de flamenco în mișcare. Prinsă în ritmul vântului, dansează, un spectacol de culoare în mijlocul verdelui. 

 

În vânt, se leagănă, ca o balerină, într-un spectacol care nu îmbătrânește niciodată, ca un dansator care știe să nu trădeze ritmul vieții, cântecul brizei, o mărturie a muzicii tăcute a existenței. Frumusețea ei nu este zgomotoasă și nici ostentativă, dar în subtilitatea sa, captivează. O poezie tăcută scrisă în nuanțe de roşu. Povestea ei este una a puterii tăcute, o narațiune a rezistenței gravată în fiecare înflorire. Așa că dansează, garoafa, sub cerul atât de vast, o performanță eternă, o legătură cu trecutul. Căci în fiecare balansare, în fiecare învârtire, este muzica tăcută a lumii noastre.

Dansaţi în această primăvară, ca şi cum ar fi ACEA primăvară, roşie, senzuală, îndrăzneaţă, captivantă, poetică, înfloritoare!

M.  #pierdutaprintrecuvinte ✒