Dacă cineva mi-ar
fi spus ieri că „Domnişoara Iulia”, o piesă a lui Strindberg, jucată într-un
teatru studio cu 100 de locuri, va deveni preferata mea din acest an, aş fi
râs. Este o piesă care se pierde cu uşurinţă în ceaţa timpului, dar nu am mai
văzut niciodată atâta convingere că aceste câteva ore dintr-o noapte de
Sânziene din Suedia sfârşitului de secol XIX sunt cu adevărat o chestiune de
viaţă sau de moarte.
Timpurile şi tendintele teatrale se schimbă, dar
unele opere rămân. Producţia de aseară a scos în evidenţă interacțiunea dintre
ceea ce este evanescent (timpul, locul - evocat elegant în design) și ceea ce dăinuie
(păsările, carnavalul disco de la miezul nopții). Aceste contraste haşurează întâlnirea
dintre Iulia (fiica contelui) și Jean (valetul tatălui ei), în bucătărie,
domeniul lui Kristin, bucătăreasa (logodnica lui Jean). Pasiunea lor de o clipă
va fi judecată printr-o măsură pe termen lung. Timpii de schimbare, de
asemenea, rezonează în prezent: relațiile de clasă s-au schimbat, dar
diferențele de statut, ucigătoare de speranță, create de inegalitatea socială, persistă.
Sursa:http://teatrulreginamaria.ro/trupa-iosif-vulcan/domnisoara-iulia/
Cei trei actori,
Anda Tămăşanu (Iulia), Sorin Ionescu (Jean) şi Lucia Rogoz (Kristin) sunt
superlativi în această disecție crudă a clasei, a banilor și a posibilității
sau...imposibilităţii de mobilitate socială. Ei fac piesa să fie la fel de
reală şi senzaţională ca întotdeauna, la fel de pertinentă din punct de vedere
social şi politic. Anda Tămăşanu captează perfect ideea că Iulia este un copil
distrus, şfâşiat de dependența totală de ceilalți și suspiciunea că este văzută
ca o cutie de bani pe care oricine o poate agita și zdrăngăni. Anda reuşeşte să portretizeze perfect o domnişoară
Iulia oscilând între imperiozitate și vulnerabilitate, între control și
supunere. Cred că acest rol îi
oferă posibilitatea de a exprima superbul talent actoricesc pe care îl deţine. Este
versatilă iar sclipirea din ochii ei e hipnotică. Sorin
Ionescu îl infuzează pe Jean cu o intensitate disperată, cu părul său negru și
cu privirea vicleană. Când el și domnișoara Iulia îngurgitează cantități abundente
de vin de la conte, Jean se scutură de straturile condiției sale sociale, de clasă
și sex până când este expus ca un suflet pierdut. In fond, este purtătorul
tricoului cu mesaj - “Attention – je ne
suis qu’un homme.”
Pentru mine,
aseară, „Domnişoara Iulia” a fost o reprezentaţie toxică şi hipnotică care a
reuşit să transpună cu pasiune instinctul de geniu al lui Strindberg pentru a
lumina spectrele psihologice ale dorinței umane de poftă și putere. Este o piesă
de neuitat în fiecare sens al cuvântului.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu