Ea...

Ea folosește un limbaj simplu și clar.
Nu-i este frică să-și spună părerea.
Când scrie, ea nu încearcă să fie "scriitoare". Ea este ea însăși.
Știe că lipsa de originalitate este dușmanul scrisului. Ea înțelege că provocarea nu constă în a scrie, ci în a scrie ca toţi ceilalţi.
Ea înțelege că o decizie crucială cu privire la ceea ce a scris este momentul în care ea decide să încheie.

Descoperă adesea că povestea îi va spune unde vrea să se oprească.
Pentru ea, scrisul este un act de vindecare.
Poveștile mici care rămân în memoria ei au o rezonanță proprie și are încredere în ele.
Își amintește că cele mai mari povești ale ei vor avea adesea mai puțin de-a face cu subiectul lor decât cu semnificația lor - nu ceea ce ea a făcut într-o anumită situație, ci cum a afectat-o ​​situația și a modelat persoana care a devenit. Ea.
Știe că ceea ce contează este scrisul în sine. Așa că întotdeauna încearcă să scrie cât de bine poate, după propriile standarde.
Scrisul ei este doar al ei și al nimănui altcuiva.
Își duce talentul cât de departe poate și îl păzește cu viața ei.
Numai ea știe cât de departe.
Crede în ea însăși, își asumă riscuri, îndrăznește să fie diferită și se ambiţionează să exceleze.

M.