Cerere...

OK. Hai să pornim de la premisa că sunt o proastă şi nu ştiu să fac o cerere. Deşi¸într-un acces monstruos de narcisism, voi declara sus şi tare că nu sunt tocmai o proastă. Dar tocmai am fost catalogată astfel, fără să folosească totuşi cuvântul respectiv, de către o angajată zeloasă a Ministerului Finanţelor Publice.  Minister care, sacrificând copaci la greu, mi-a trimis o recomandată (bine, să trecem peste plimbările la poştă, statul la coadă) privind o decizie de impunere anuală. Iar eu, o toantă, după cum am spus, m-am deplasat la sediul din urbe pentru a “regulariza” aşa numitele datorii pe care le am faţă de statul român. Acolo, o doamnă din partea stângă, foarte drăguţă de altfel, mi-a spus să merg în partea dreaptă pentru că am de primit, de fapt, nişte bani. Uuuuh! Carevasăzică, statul român îmi este dator. Mă îndrept spre partea dreaptă, dar acolo nu prea a fost drept nimic. Cucoana de la ghişeu, cu recomandata mea în mână,  mă întreabă: “Dar ce vreţi, de fapt?” Cam ce aş putea vrea eu, de fapt? Iar eu îi spun că am fost trimisă să primesc nişte bani. Imi spune să fac o copie după recomandată. O întreb unde şi îmi cârâie : “La etajul 1, dragă, nu ştii? Si este Xerox privat.” Păi, nu. Nu ştiu. Nu am de unde să ştiu pentru că nu sunt locatară a spaţiului respectiv şi nici contabilă. Sunt doar un plătitor de taxe. Mă îndrept spre etajul 1 unde o copie are preţul convenabil de 4 bani 50. Superb! Adică vorbim despre un Xerox privat. Pentru că Ministerul Finanţelor Publice nu îşi permite o maşinărie de copiat acte la preţuri decente, dar o trebuşoară privată funcţionează la etaj. Asta îmi aduce aminte de Spitalul Pelican unde perechea de botoşei costă 1 leu iar ei o cumpără cu 20 de bani. Viaţă grea, domnule! Cu copia (ccccc) în mână mă îndrept spre cucoana nervoasă, care începe să strige “Unde este cererea?”  Care cerere? Nu mi-a spus nimic de nicio cerere. Iar ca să fac o cerere ar trebui să ştiu ce cer. Dar mie nu mi-a spus nimeni ce să cer. Să cer pur şi simplu banii pe care statul român mi-i datorează? Să scriu Subsemnata….. vreau banii? Incepe să se agite spunând că “după atâta şcoală, nu ştii să faci o cerere!” WOW! OK! Am ignorat faptul că vorbea cu “tu” (probabil ar trebui să fiu flatată că mă ia drept o fâţă mult mai tânără decât sunt), am ignorat strigătele, am ignorat nervii pe care şi-i vărsa pe mine şi i-am spus că de aceea am venit la dumneaei să mă înveţe ce să fac deoarece dumneaei se pricepe la aceste treburi. Aşa cum eu mă pricep la stilistică şi nu pricep contabilitate deloc, aşa se pricepe dumneaei la aceste regularizări şi alte chestiuţe contabiliceşti. Ah! A luat-o ca pe un afront şi a început să strige şi mai tare că nu e treaba dumneaei să mă înveţe să fac o cerere şi că aşa ceva nu a mai văzut. Mda…sunt unică! Este singurul “compliment” pe care l-am primit. In momentul acela am considerat că mi-a fost de ajuns pentru o zi să suport istericalele unei cucoane frustrate, i-am mulţumit şi am plecat. Nu am primit niciun ban şi probabil nu voi primi. 

Iar acum, voi face o cerere prin care, în calitate de cetăţean, CER să nu fiu suspusă jignirilor unei angajate a statului, lipsită de orice urmă de profesionalism doar pentru că eu nu am absolvit şi o “şcoală” care să mă înveţe să descifrez toate chichiţele financiare. Dacă eu i-aş cere să recunoască figurile de stil, ritmul şi registrul unei opere literare s-ar descurca? Mă îndoiesc.

CER să nu îşi mai permită să abordeze acest ton într- instituţie publică care funcţionează datorită muncii prestate de mine, de tine, de noi, muncă impozitată cu neruşinare şi nesimţire.

CER doar să aibă atitudinea corectă, calmă, să nu îmi vorbească cu “tu” şi să nu comenteze câte şcoli am absolvit sau nu.

Un sfat, aşa de final… faceţi dom’le o cerere tip (fără subsemnatul/subsemnata pentru că, până la un punct, ştiu cine sunt şi ce doresc), pentru ăştia mai tonţi şi prostănaci, aşa ca mine.

M.

P.S. In final am aflat ce trebuia să cer. Dar am aflat de la o prietenă. Poate că doamnele de la ghişee ar trebui să poarte un ecuson pe care să scrie “Sună un prieten!”