Puncte...

Unii preferă să rămână toată viaţa la fel. Refuză cu îndârjire să-şi imagineze cum ar fi fost dacă ar fi altfel. Aleg să rămână în sfera comfortabilă a ceea ce sunt fără să încerce un simplu exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi dacă? Intr-un fel meschin, îi invidiez pe cei care refuză să strige sau să audă strigăte, pe cei care pot să-şi închidă minţile şi inimile la orice suferinţă care nu îi atinge personal. Dar nu mi-ar plăcea să fiu ca ei. Nu cred că ei au mai puţine coşmaruri decât mine sau sunt bântuiţi de mai puţini monştri. 

 Sursa: "Give Me Love" by Yayoi Kusama

Nu mă consider foarte rebelă, deşi am auzit că mulţi mă văd aşa. Dacă a fi rebel înseamnă să lupţi împotriva ipocriziei şi prostiei, împotriva acelor reguli invizibile care ajung să-ţi guverneze viaţa, atunci poate că sunt. E adevărat că nu îmi place să “execut” ce mi se spune pe un ton poruncitor, dar fac şi eu lucruri care, uneori, nu îmi fac plăcere, probabil dintr-un simţ al datoriei. Si e adevărat că, poate, uneori, sunt mai “sălbatică”. Dar prefer această stare “domesticirii” pentru că niciodată nu mi-a plăcut să merg la circ. Pot să înţeleg că nu mulţi mă înţeleg, dar nu aş putea, precum unii, să refuz cu încăpăţânare să ajut sau să iubesc oamenii pentru că a­-ţi iubi semenii înseamnă să recunoşti că ei există la fel de mult ca tine, nişte puncte în acest univers magic.

M.

“Nu ştiu cum ai vrea să fii iubită” spuse el...

 “Nu ştiu cum ai vrea să fii iubită” spuse el. Iar ea nu a ştiut ce să răspundă pentru că nimeni nu a mai întrebat-o acest lucru.

Te-ai aştepta ca unul dintre cele mai uşoare lucruri în viaţă să fie să iubeşti şi să fii iubit, dar pentru mulţi este unul dintre cele mai dificile lucruri. Probabil că au motivele lor pentru care iubesc sau nu iubesc alţi oameni. Să iubeşti este printre primele lucruri pe care le înveţi în viaţă. Părinţii, cei apropiaţi, filmele Disney te-au învăţat că este un sentiment minunat să iubeşti şi să fii iubit. Dar iubirea nu poate fi explicată, măsurată sau văzută.  Iubirea te face să te simţi viu. Te gândeşti cum ar trebui să fie dar când ai fost întrebat ultima dată “cum ai vrea să fii iubit?” Dar, mai ales, când te-ai întrebat ultima dată “cum vreau să fiu iubit?” Cum poţi să iubeşti pe cineva cum îşi doreşte să fie iubit fară să îl întrebi. Cum te poate iubi cineva aşa cum doreşti dacă nu te-ai întrebat tu în primul rând cum vrei să fii iubit. 

Ea s-a întrebat. Ea vrea să fie acceptată pentru cine este, să fie iubită fără rezerve şi să i se permită să iubească  fără rezerve. Vrea să fie iubită cu respect şi afecţiune şi să i se permită să iubească cu respect şi afecţiune. Vrea să fie iubită pentru acea strălucire divină din ea. Ea vrea să fie iubită pentru râsul ei, lacrimile ei, tăcerea ei, isteriile ei, neliniştile ei. Vrea să fie iubită pentru că este ea, doar ea, simplă şi complicată în acelaşi timp.
M.
P.S. Ea nu este eu. Este o femeie, simplă şi complicată în acelaşi timp.

Nevertebratele acestei lumi...

Nevertebratele sunt “animale” caracterizate prin lipsa unei coloane vertebrale. Dar această structură, alcătuire sau cum vrei să o numeşti le ajută foarte mult deoarece ele, nevertebratele trebuie să fie flexibile, “îndoibile” ca să se poată mula pe ceea ce li se cere. Nevertebratele acestei lumi se învârt printre noi cu o unduire demnă de un saltimbanc beat, mânate de disperarea de a deveni “şi mai” acceptabile din punct de vedere social, de a fi invidiate şi adulate de alte nevertebrate şi mai mărunte şi mai disperate de a arăta ce pot şi, mai ales, ce posedă. Pentru că unul dintre motivele care îi determină pe aceşti şerpi patetici să facă ceea ce fac este iubirea pentru pungile îndesate şi doldora (dar ei, după cum afirmă, sunt nişte muritori de foame şi de-abia respiră de la o zi la alta, într-o tânguire tâmpă şi penibilă de idioţi care consideră că toţi cei din jurul lor sunt nişte proşti şi nu pricep cum stau lucrurile cu adevărat…Aham.) Aceste creaturi dispreţuitoare încearcă prin toate mijloacele să-ţi demonstreze că tu eşti venit de pe altă planetă, că principiile tale nu valorează doi bani dacă nu ştii să te linguşeşti pe lângă zeităţi vremelnice, să minţi cu neruşinare uitându-te în ochii celui cu care vorbeşti, să şopteşti veşnic pe la colţuri, să reuşeşti doar prin bârfă, scandal şi ură, să pârăşti şi să trădezi, să nu mai fii un prieten loial doar pentru că îţi doreşti cu disperare să fii “apreciat” de un cârd de târâtoare dezgustătoare.  

                      

Iar tu aproape că ajungi să te simţi anormal şi aproape incapabil să te adaptezi acestei lumi slinoase şi alunecoase. Dar ştii? In cele din urmă, tu te simţi bine pentru că tot ce ai realizat a fost prin forţele proprii, ai muncit mult să ajungi aici, fără să fi avut vreodată intenţia de fi “liderul” unui cârd de viermi. Si nici nu vei avea această intenţie pentru că ţie îţi place foarte mult ceea ce faci şi îţi plac oamenii şi nu târâtoarele.  Iar ceea ce te-a învăţat tata şi mama va rămâne cu tine toată viaţa astfel încât la sfârşitul zilei poţi să te uiţi în oglindă fără să fii dezgustat de ceea ce vezi, fără să te gândeşti că cineva, acolo, suferă ca un câine pentru că tu, un mojic şi un nemernic, te-ai comportat nedemn de statutul de OM doar pentru că, într-o zi, vrei să devii un zeu atotputernic şi aurit. Oricum nu uita că nu există zei pentru “oameni” mici.  Si să ştii că “omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!” (Dan Puric)

M.  

Sfârşit…

Ştii momentul acela când te trezeşti şi simţi deodată o încreţire a aerului care îţi gâdilă vârful nasului? Iţi dai seama că e clipa când vara acestui an te va părăsi. Vara cu soarele ei, cu nisipul arzându-ţi tălpile, cu valurile sărutându­-ţi gleznele, cu leneveala plăcută şi aproape insolentă pe un nisip de foc. Dar tu nu te ridici pentru că vrei să prelungeşti momentul, să rămână într-un colţişor în sufletul tău, să fie doar al tău pentru totdeauna. Vara acestui an. 

 Sursa: René Magritte - The Princes of Autumn

O altă vară, diferită de toate celelalte. Dar şi ea, ca toate celelalte, trebuie să plece pentru că aşa trebuie. Iar ţie nu îţi rămâne decât să numeri, zâmbind, scoicile, mai mari sau mai mici, să le aşezi într-un şirag al verii acestui an, alături de toate celelalte coliere văratice. Dar nu eşti tristă pentru că vei fi o prinţesă urbană a toamnei, o frunză copac din tabloul lui Magritte, ascultând ticăitul timpului, nerăbdătoare să fie îmbrăţişată de iarna cea pufoasă.

M.