Nu este foarte greu. De obicei, călătoresc cu
familia, nevastă şi copii, 1 sau 2. El se îmbracă în “trening” sau vreo cămaşă (ca
să nu cârâi eu că bărbaţilor români nu le plac cămăşile şi preferă veşnicele
tricouri de la prima rază de soare din martie până toamna târziu) cu mânecile
foarte scurte, strâmtă să pleznească şi cu vreun imprimeu de la Dsquared. Pantalonii
sunt invariabil până la genunchi, din blugi şi poartă “adidaşii” cei mai trendy
de pe lume pentru că trebuie să fie comod şi cool în acelaşi timp, nu-i aşa? Bineînţeles,
ceasul mare cât cadranul de la Big Ben este prezent. De obicei, are început de
burtă pentru că a ajuns la o vârstă la care poate spune că ştie ce înseamnă “prosperitatea”,
are barbă de vreo două zile pentru că, de, e în vacanţă şi nu trebuie să arate
impecabil. Pentru cine? Pentru nevastă şi copii? Sau pentru ceilalţi călători
care, fie vorba între noi, nu prea ştiu ei ce e pe val.
Ea are sclipiciuri în
partea superioară, indiferent că este vorba de ceva strâmt sau vreun tricou mai
larg, cu imprimeu de tigru, lăsat să cadă, cică, nestudiat de pe umăr. Poţi să
ghiceşti un sutien roz sau alb, push-up obligatoriu, este foarte machiată şi
coafată, sigur are ceva de “brand” la purtător, gene false şi unghii cu gel,
lungi. Nu renunţă la tocuri, de obicei la cele ascunse în pantofii aceia sport
hidoşi, e preţioasă, ochelarii sunt mari cu logo-ul firmei foarte vizibil şi se
uită cu superioritate la celelalte dudui. Copiii poartă colanţi sau trening
(din nou, dar e de firmă, să ne înţelegem), sunt foarte gălăgioşi, aproape
obraznici şi, bineînţeles, au telefoane scumpe. Mama le face observaţii în gura
mare, copiilor le intră pe o ureche şi le iese pe cealaltă, iar tatăl stă pe
telefon. Pentru că suntem foarte ocupaţi şi în vacanţă şi nu ne putem dezlipi
ochii de ecran, inerţi la ce se întâmplă în jur. Iar dacă nevasta se uită urât,
el îi explică că afacerea nu merge fără el nicio clipă. Doar astfel a putut să
o aducă în locul exotic. Nu le place să stea la cozi (dar cui îi place),
trăiesc cu spaima că vor fi traşi pe sfoară, vorbesc limba engleză de baltă şi
nu sunt interesaţi aproape deloc de specificul local. Le plac doar destinaţiile
de top (dar cui nu-i plac), neapărat foarte scumpe, vizitează doar simbolurile
arhicunoscute şi ar prefera ca avionul să aterizeze, dacă se poate, chiar pe
turla bisericii pe care o au în ochean. Pentru că românilor nu le place să
meargă pe jos, cu autobuzul sau trenul. Maşina e regina. Când ajung la intrarea
unei biserici, unde se impune o anumită ţinută, ei cotcodăcesc pentru că sunt
obişnuiţi cu ce se întâmplă la noi. Adică duminica, de Paşti sau Crăciun când
îşi pun hainele cele mai bune şi mai fandosite, blana, cămaşa colorată, tocurile
subţirele, fustele scurte, chestiuţele foarte strâmte şi…aaah, baticul pe cap. Pentru
că sunt cuvioase şi prea cucernice. Când sunt turiste, au o problemă cu cerinţele
de bun simţ, cu excepţia locurilor de pelerinaj unde se dau de ceasul morţii să
atingă moaşte sau să doneze bani să se roage popa pentru odrasla care s-a
încurcat cu fata nepotrivită şi să îl aducă pe drumul cel bun. In pozele de
vacanţă apare invariabil câte o plăsuţă de la vreun magazin, un Chanel ar fi
minunat. Le plac selfieurile pentru că, bineînţeles, poţi să vezi ochelarii de
firmă, sprâncele arcuite şi boticul. In poze stau ţepeni, ca nişte statui,
zâmbesc corect şi toată lumea e în extaz. Si aşa se încheie o altă vacanţă de
vis şi toţi prietenii sunt roşi şi roşii de invidie şi pizmă că ei sunt doar pe
Facebook şi nu au ajuns acolo.
Cu părere de rău, regret în inimă şi suferinţă, vă
îmbrăţişez şi vă las în voia imaginaţiei.
Bon voyage!
M.
