Oradea mea de turtă dulce…

“Cine a văzut vântul?

Nici EU, nici TU.

Dar când frunzele atârnă, fremătând,

Vântul adie printre ele.

Cine a văzut vântul?

Nici EU, nici TU.

Dar când copacii se apleacă,

Vântul adie.”

Christina Rossetti (1830-1894)

Precum vântul din această poezioară, emoțiile sunt invizibile. Nu le putem vedea direct. Mai degrabă le simțim în corpul nostru. Același cuvânt - sentimente - descrie atît senzațiile fizice, cît și emoțiile. Si nu este un accident. Este ceea ce am simţit eu azi la vernisajul unei expoziţii inedite de pictură : “Oradea mea de turtă dulce”. Autoarea este “pictactriţa” Adela Lazăr. Cum spunea Adela, văzând picturile, te simţi “ca un copil într-un magazin de jucării”. Adela te invită, în felul ei unic, jucăuş şi colorat, într-o lume de poveste unde magia se întâmplă sub ochii tăi. Din fiecare tablou transpare iubirea pe care pictoriţa o poartă oraşului care a adoptat-o acum 15 ani. Iubirea este cuvântul care caracterizează fiecare tablou înfăţişând simboluri ale unui oraş cu un nume atât de frumos - Oradea: Palatul Apollo, Casa Darvas La Roche, Teatrul Regina Maria, Palatul Vulturul Negru. Întreaga expoziţie este o metaforă colorată a unui univers fantastic care îţi va aminti de copilărie, un univers în care imaginaţia şi creativitatea sunt zânele delicate ale unui tărâm strălucitor şi solar.

Nu sunt critic de artă. Sunt doar o iubitoare de frumos. Ceea ce scriu reprezintă trăirile mele, sincere, în faţa procesului creator. Vă invit să vizitaţi expoziţia de la Muzeul Tării Crişurilor. Vă invit să vă lăsaţi cuprinşi în vârtejul colorat al Adelei şi să trăiţi ceea ce am trăit eu. Vă invit să fiţi din nou copii, buni, coloraţi, fericiţi.

M. #pierdutaprintrecuvinte