Ţara mea e tristă…

Ţara în care m-am născut şi trăiesc e tristă. Greaţă şi disperare. Tristeţe şi furie. Dar mai mult oboseală. Da, ştiu. Luptătorii nu cedează niciodată.  Iar eu sunt o optimistă. M-am născut luptând. Ne-am născut luptând. Dar azi nu îmi pasă să fiu pasărea phoenix. Imi pasă că sunt, din nou, martora relaţiei abuzive pe care o am cu ţara mea şi cu democraţia ei. 

 Sursa: https://www.facebook.com/LaBlouseRoumaine10/photos/pb.286810884770586.-2207520000.1534015007./1753251394793187/?type=3&theater

 

Azi, aş fi vrut ca steagurile să fie coborâte. Nu pentru că democraţia e moartă. Ci pentru că este călcată în picioare. Azi, nu contează că nu m-am considerat niciodată o persoană implicată politic. Nici măcar un junkie al ştirilor despre politică. Contează că sunt martora respingerii totale a umanităţii, a ceea ce sunt: un om. Azi este acea zi. O zi cu lacrimi de frustrare. O zi în care să mă împrietenesc cu frica. Să îmbrăţişez disperarea. Tristeţea. Ţara mea e tristă. 

M.