Oraşul meu frumos. Pe care îl descopăr în fiecare
zi. Mereu diferit dar acelaşi. Imi iubesc oraşul. Pentru că este frumos. Pentru că este al meu. Oraşul
meu. Oraşul în care mă trezesc în fiecare dimineaţă. Oraşul pe care îl străbat
în fiecare zi. Oraşul în care adorm în fiecare seară. Oraşul în care visez.
Câteodată în culori. Câteodată în alb negru. Dar eu ador albul şi negrul. Oraşul
meu este frumos. Stiu. Mă repet. Dar ce contează? Oraşul care a crescut cu
mine. Oraşul care mă face să îl iubesc în fiecare zi.
Oraşul acesta care nu mă
lasă să plec. Ca într-o poveste de dragoste cu nehotărâţi. El este hotărâtul
iar eu nehotărâta. Dar îmi place că oraşul meu este hotărât să facă tot ce
poate să mă impresioneze. Să mă convingă că merită iubirea mea. Să îmi gâdile
orgoliul de iubită. Este hotărât să mă facă să plâng. Să râd. Cu lacrimi. Cu
gura până la urechi. Să ţip. Să mă lamentez. La fel ca într-o poveste de iubire. Uite,
Oradea, iubitule cu nume de fată, în ciuda unor mici aroganţe inevitabile, te
iubesc, dragule!
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu