Maricica, mon amour…

 

Știi, Corina, nu te cunosc, dar sper că într- o zi ne vom întâlni. Te-am văzut prima dată pe Instagram, ţi-am dat like la o postare despre cartea ta. Ȋntr-o zi, când treceam pe lângă Bob Republic în plimbările mele solitare, cu mine şi doar cu mine, mi-am amintit că pot să cumpăr cartea de acolo. Am intrat şi am cerut cartea. Am citit-o în noaptea aceea. Am plâns dar am şi râs. Te-am invidiat şi te invidiez şi acum. Pentru curajul de a scrie despre nişte lucruri atât de intime, personale, atât de triste. Te invidiez pentru curajul tău de a spune lucrurilor pe nume şi de a vorbi despre LUCRURI. Ȋn acelaşi timp, aş vrea să îţi mulţumesc că mi-ai adus aminte despre curaj. Curajul de a scrie, curajul de a avea o opinie, curajul de a căuta răspunsuri într-o lume “fericită” şi corectă social.  

Sursa: arhiva personala 

Eu sunt Mira. Scriu. Pe lângă alte cele. Dar scriu şi vreau să îţi mulţumesc că ai avut curajul de a spune că “[s]ă scriu cartea asta a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut până acum.” Oh, te înţeleg atât de bine. A scrie este atât de greu. Doar cei care sunt acolo vor înţelege ce înseamnă să te expui, tu, aşa cum eşti. Să îţi deschizi sufletul şi să dai glas celor mai intime trăiri, să strigi şi să te revolţi, să cauţi răspunsuri într-o lume în care lumea este atât de “realizată şi de “fericită”, într-o lume în care fiecare e pentru fiecare. Să fii TU! Iar tu, Corina, eşti tu în întreaga carte! Tu, doar tu!

Corina, eşti minunea mea de Crăciunul 2025. Ȋţi sunt recunoscătoare pentru că mi-ai readus aminte cum trebuie să fii, onest şi sincer până la sânge, curajos şi asumat. Și cum spui tu, “am fost cu capul în nori toată viaţa”. Eu cred că e minunat şi adorabil. Doar cei care îndrăznesc şi visează îşi permit acest lux în zilele noastre.

Te îmbrăţişez,

Mira aka #pierdutaprintrecuivnte

P.S.Cartea “Maricica, mon amour” o găsiţi la Bob Republic. Vă pupicesc pe toţi cei de la Bob Republic că încurajaţi autorii, cititorii şi sunteţi atât de cool!