Mi-am învăţat cuvintele să iubească mai mult…

 

Ce aş putea să vă spun acum, la sfârşit de an, şi nu vi s-a spus de atât de multe ori? Câteodată trăiesc acest sentiment derizoriu că vă plictisesc, dar apoi mă gândesc că, totuşi, sunt oameni care mă citesc, iar dacă am reuşit, de-a lungul timpului, să transmit un mic moment de încântare şi fericire, de speranţă, îmi spun că merită.

Cred că fiecare dintre noi are o perspectivă diferită a anului care a trecut şi a anului care vine. Depinde cum privim lucrurile, ce am făcut, ce am gândit, ce am trăit, ce nu am trăit, ce am câştigat, ce am pierdut. 

 Sursa: arhiva personala

Eu am încercat să îmi învăţ cuvintele să iubească mai mult, să îmbrăţişeze lumea până la durere, să râdă mai mult, să spere mai mult, să se teamă, să plângă, să trăiască mai mult. M-am întrebat deseori: să le şoptesc sau să le strig cât pot eu de tare?  Mai lucrez la treaba aceasta. Fiecare cuvânt e un moment, fiecare cuvânt e o eternitate. Sunt cuvintele mele, spiritul meu, visele mele, gândurile mele. Ele, cuvintele, sunt prietenele mele.

Acum, în acest 31 decembrie al anului 2025, voi folosi doar acest cuvânt magic, MULŢUMESC! Mulţumesc pentru spuse şi nespuse, pentru experienţe, pentru momente, pentru gânduri, pentru iubire, pentru OAMENI!

Vă îmbrăţişez cu toată puterea şi căldura prietenelor mele, cuvintele, şi vă urez visuri nesfârşite, pasiuni ş iubire! Dar mai presus de toate, vă urez să fiţi voi! Cheers!

LA MULŢI ANI!

Mira #pierdutaprintrecuvinte✒

Maricica, mon amour…

 

Știi, Corina, nu te cunosc, dar sper că într- o zi ne vom întâlni. Te-am văzut prima dată pe Instagram, ţi-am dat like la o postare despre cartea ta. Ȋntr-o zi, când treceam pe lângă Bob Republic în plimbările mele solitare, cu mine şi doar cu mine, mi-am amintit că pot să cumpăr cartea de acolo. Am intrat şi am cerut cartea. Am citit-o în noaptea aceea. Am plâns dar am şi râs. Te-am invidiat şi te invidiez şi acum. Pentru curajul de a scrie despre nişte lucruri atât de intime, personale, atât de triste. Te invidiez pentru curajul tău de a spune lucrurilor pe nume şi de a vorbi despre LUCRURI. Ȋn acelaşi timp, aş vrea să îţi mulţumesc că mi-ai adus aminte despre curaj. Curajul de a scrie, curajul de a avea o opinie, curajul de a căuta răspunsuri într-o lume “fericită” şi corectă social.  

Sursa: arhiva personala 

Eu sunt Mira. Scriu. Pe lângă alte cele. Dar scriu şi vreau să îţi mulţumesc că ai avut curajul de a spune că “[s]ă scriu cartea asta a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut până acum.” Oh, te înţeleg atât de bine. A scrie este atât de greu. Doar cei care sunt acolo vor înţelege ce înseamnă să te expui, tu, aşa cum eşti. Să îţi deschizi sufletul şi să dai glas celor mai intime trăiri, să strigi şi să te revolţi, să cauţi răspunsuri într-o lume în care lumea este atât de “realizată şi de “fericită”, într-o lume în care fiecare e pentru fiecare. Să fii TU! Iar tu, Corina, eşti tu în întreaga carte! Tu, doar tu!

Corina, eşti minunea mea de Crăciunul 2025. Ȋţi sunt recunoscătoare pentru că mi-ai readus aminte cum trebuie să fii, onest şi sincer până la sânge, curajos şi asumat. Și cum spui tu, “am fost cu capul în nori toată viaţa”. Eu cred că e minunat şi adorabil. Doar cei care îndrăznesc şi visează îşi permit acest lux în zilele noastre.

Te îmbrăţişez,

Mira aka #pierdutaprintrecuivnte

P.S.Cartea “Maricica, mon amour” o găsiţi la Bob Republic. Vă pupicesc pe toţi cei de la Bob Republic că încurajaţi autorii, cititorii şi sunteţi atât de cool!

Ai mei...

 La un moment dat am scris un fragmenţel numit “Dorul dintre două lumi…” în care îmi doream un inel fermecat. Un inel care să reuşească să înghesuie într-o valiză tot ce iubesc. Poate că iubesc prea mulţi oameni, lucruri şi de aceea nu încap nicăieri. Mi se face dor de ducă dar vreau să şi rămân. Vreau să văd lumea, dar, în acelaşi timp, vreau să petrec tot timpul din lume cu cei pe care îi iubesc. Cei pe care nu pot să îi înghesui în valiză pentru că îi iubesc prea mult. Plec de multe ori dar mă întorc mereu. Mereu aici, în ţara mea. Cu ei, ai mei. Ei… Burebista, Decebal, Ștefan cel Mare, Nicolae Basarab, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Horea, Carol I, Aurel Vlaicu, Cantacuzino, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Luca Caragiale, Regina Maria a României, Constantin Brâncuşi, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Tristan Tzara, Eugène Ionesco, Nicolae Iorga, Corneliu Baba, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Sergiu Celibidache, Herta Müller, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Nadia Comăneci, Mircea Cantor, Emil Cioran, Simona Halep, David Popovici, Gheorghe Hagi, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Ivan Patzaichin, Doina Melinte, Daniela Silivaş, Henri Coandă, Gheorghe Brătianu, Iuliu Maniu, Ilie Năstase, Titu Maiorescu, Victor Babeş, Marin Preda, Dumitru Prunariu, George Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Carol Davila, Ana Aslan, Anghel Saligny, Grigore Moisil, Spiru Haret, Amza Pellea, Marcel Iureş, Ștefan Iordache, MariaTănase, Carmen Galin, Ion Popescu-Gopo, Alina Cojocaru, Adrian Ghenie, Petre Ţuţea, Monica Lovinescu, Ioana Celibidache, Ana Blandiana, Anca Parghel, infinitul românesc… Oamenii obișnuiți. Cei care dau tot ce au mai bun. Cei care tratează pe toată lumea cu respect și demnitate. Cei care încearcă să-i facă pe ceilalți fericiți și împliniți. Cei care iau întotdeauna în considerare întregul și nu doar partea lor. Ei sunt oamenii mei.

Sursa: https://www.urban.ro/mircea-cantor-genti-dior/

La mulţi ani, România!
M. #pierdutaprintrecuvinte✒