“Uneori, să scrii este un lucru dificil, fie pentru că nu ai nimic de spus lumii, fie pentru că ai foarte multe, în ambele cazuri, inhibiția se naște din coasta faptului că știi că asta nu va schimba nimic. Nu vei fi mai fericită pentru că nimeni nu va opri nimic din ce-ți produce durere.” (Tatiana Ernuţeanu, More love for the world, please! - https://www.forbes.ro/more-love-for-the-world-please-440973)
Mi-a plăcut mult...
Pentru mine, scrisul este un spațiu sigur în care mă descarc. Și mă calmez, în acelaşi timp. Scriind încerc să înţeleg cum funcționează lumea. Câteodată, tăcând, încerc să ascult, să aud murmurul liniștit al unei povești care așteaptă să fie spusă. Gândesc. Mult. Am fost descrisă ca fiind analitică. O gânditoare excesivă. O visătoare. Pierdută în gânduri. Am epifanii, rezolv problemele lumii, pun întrebări, ofer raționamente, prezic rezultate și descriu aproape totul... totul în mintea mea. Scriu ceea ce gândesc și îmbrățișez ceea ce produc. Și da... câteodată am foarte multe de spus. Creațiile mele sunt mai mult decât simple gânduri; pot inventa scene, pot insera detalii importante, pot construi o atmosferă, pot numi un comportament.
Sursa: arhiva personala
Totuși, sunt ușor distrasă de un gând și eșuez lamentabil câteodată. Inhibiţia... Cu toții avem temeri, obiceiuri și reguli pe care alții ni le-au impus, care ne inhibă capacitatea de a ne exprima pe deplin. Inhibiția nu vine din frică, rușine sau lipsă de curaj, ci dintr-o convingere matură și amară că nimic nu se va schimba, oricum. Este o resemnare lucidă. E ca şi cum vocea mea este prinsă în plasa conștiinței. Aş vrea să pot striga dar mă opresc. Te-ai gândit vreodată ce înseamnă să fii cu adevărat liber?
Mira #pierdutaprintrecuvinte