A avea un punct de vedere personal este ceea ce te
diferenţiază de ceilalţi. Cred că fiecare om este interesant în felul său
tocmai datorită acestui touch de altfel. Acum…de ce scriu şi voi continua să
scriu despre diverse locuri din oraş, atrâgându-mi, în acest timp, atât de
multă iubire încât nu pot să o mai gestionez? Pentru că, trăind într-o lume a serviciilor,
mi s-a acrit să accept şi să înghit tot felul de scăpări ale unora şi altora
care continuă, în virtutea inerţiei, să se joace cu nervii mei pe care nu îi
vreau creţi sub nicio formă.
Motivele mele sunt următoarele:
1. Imi
place să socializez pentru că sunt un animal social şi nu trăiesc într-o
scorbură. Prin urmare, îmi place să ies în oraş, să mă bucur de compania
prietenilor mei şi să petrec timp DE CALITATE cu ei. Dar cum posibilitatea de a
alege unde să mergem se rezumă la vreo două locuri, calitatea de care vorbeam o
ia razna, părăsindu-mă cu delicateţea unui buldozer.
2. Nu
aleg anumite localuri, hmmmm… să le spunem “fancy”, deşi cuvântul acesta îmi
provoacă o mică migrenă, doar ca să moară lumea pe Facebook de pizmă. Aleg anumite localuri pentru că mă gândesc că
oferă servicii de calitate, cel puţin la nivelul pozelor de pe pagina lor de
Facebook. Stiu că de multe ori pozele mint atât de frumos, dar mă aştept totuşi
la ceva asemănător. Bineînţeles că de multe ori e foarte bine, dar sunt momente
când ai vrea să vorbeşti cu managerul, ca într-o lume civilizată, dar te
răzgândeşti pentru că ştii foarte bine ce reacţie ar avea. Adică el sau ea,
ameţitor de importanţi, s-ar coborî la nivelul meu, o buburuză aka un client
nemulţumit de pata de pe paharul de apă sau peştele care continuă să îmi tragă
cu ochiul din farfurie? Doamne, ce-a fost în capul meu? Dar eram doar o
buburuză şi nu gândeam precum un bondar. Iar în acel moment, în ciuda răbdării
şi încercării de a-mi explica că se mai întâmplă, ajung să mai tai un nume de
pe listă.
3. Când
stau o oră cu un pahar gol în faţă şi nimeni nu mă bagă în seamă, nu ar trebui
să tac pentru că nu sunt în sala de aşteptare din autogară. Nu este datoria mea
să mă agit şi să dau din mâini ca o apucată să atrag atenţia stimabilului domn
care mă serveşte sau, mai bine spus, ar trebui să mă servească. Domnul sau
doamna respectivă ar trebui să fie atenţi la tot ce se întâmplă la mesele lor,
să fie serviabili şi drăguţi. Mda…serviabili şi drăguţi pentru că e vorba de un
local şi nu de Chateau d'If unde eu sunt
închisă pentru 14 ani aşteptând să mi se arunce farfuria pe sub gratii impreună
cu o coadă de şoricel. Pe care eu să o înfulec dintr-o înghiţitură iar după
aceea să fac 14 temenele milostivilor gardieni ai apetitului meu.
4. Când
mi se aduce un fel de mâncare care nu arată deloc ca în meniu, nu pot să tac şi
devin (eu) şi mai fierbinte decât sunt déjà. Pastele nu se mănâncă cu cuţit şi
furculiţă şi ar trebui să fie calde, nu să stea furculiţa înfiptă, dreaptă în
ele ca şi coloana lui Brâncuşi. Salata nu ar trebui să conţină şi cotorul că nu
sunt un iepure preistoric cu colţi de un metru şi fălci pe măsură. Uleiul nu ar
trebui să plutească ca o mâzgă în farfurie. Lava cake cu îngheţată nu se
mănâncă cu furculiţa. E lavă…curge! Iar îngheţata nu se mănâncă cu polonicul.
Dar când i-am cerut domnişoarei care ne servea două linguriţe şi-a cerut scuze,
biata de ea, spunând că aşa a zis manageru’ că se mănâncă. Uuu!! Dacă el a zis
aşa, atunci, să ne chinuim să nu ni se scurgă lava printre zimţi. Iar dacă eşti
un local care te respecţi, ar trebui să ştii că băutura se serveşte odată cu
mâncarea şi nu după zece minute după ce ai terminat de mestecat. Dar poate le
place de mine însetată, cu ochi mari şi întrebători.
5. Când
mă serveşte vreun el al cărui nume invariabil se termină în y, dar habar nu are
să toarne vinul, sunt mai mult decât fierbinte. Deja am febră şi nu e bine
deloc. Y ar trebui să ştie că nu se toarnă vinul peste masă, peste farfuria
mea, atingându-mi din greşeală faţa, în paharul celui care stă în faţa mea. Aşa
ajung să am în mâncare arome de la detergentul cu care şi-a spălat cămaşa. Iar
când mai face şi glumiţe de prost gust cu “fetele”, îmi vine să-l pocnesc. Treaba lui este să servească şi să fie
profesionist, nu să îmi râdă cu dinţii care au nevoie urgent de reparaţii, de cantitatea
de alcool comandată. De fete. Ele trebuie să se înece în limonadă veşnic, iar
el într-un butoi de vin pentru că alcoolul îngraşă, după cum bine ştim, iar Y,
un Dionisos inimos şi delicat, mare iubitor de zeiţe silfide vrea să ne
păstreze intacte, conservate în apă şi lămâie. Deşi eu ador limonada.
6. Când
am un punct de vedere şi îl exprim, mă înnebunesc privirile celorlalţi:
dezaprobatoare, răutăcioase, deloc solidare. Se uită la mine ca la o idioată
fandosită. Iar eu nu sunt nici idioată nici fandosită. Eu am doar nişte cerinţe
minime: să arate totul ca în fişa de prezentare şi să fie gustos. Atât. Dar voi
de ce acceptaţi? Ieşiţi cumva doar ca să postaţi poze cu cheesecake-uri de 13
lei şi salate de 34 lei astfel încât să vadă lumea că aveţi bani? Ieşiţi doar
ca să îngurgitaţi, indiferent că vă place sau nu? Nu ieşiţi să vă simţiţi bine?
Să mâncaţi ceva delicios? Să beţi ceva savuros? De ce vă mulţumiţi cu atât de
puţin? Nu vă îndemn acum să fiţi nişte rebeli sau să vă certaţi. Nu. Pur şi
simplu puteţi să atrageţi atenţia asupra unor lucruri care nu vă convin.
Incetişor, subtil, fără să ridicaţi tonul. Stiu. Este destul de dificil să
faceţi acest lucru mai ales că mulţi dintre angajaţi au tendinţa de a ridica ei
tonul. Stiţi ce fac eu? Ii întreb pur şi simplu, bineînţeles, zâmbind ironic
(şi chiar îmi iese): “Mă certaţi?” Iar ei se blochează. Pam pam. Ah… dar am
uitat selfieurile din toaletele localurilor. Gresia Si oglinzile fac diferenţa.
Stiţi că în oglinzile acelea toţi părem mai frumoşi, nu? Este şi acesta un
motiv să socializezi.
7. In
final, nu pot să accept scuze cum că oraşul meu e mic, iar serviciile pe
măsură. Nu cred că nu se poate. Dar poate este mai “fancy” (uite-l, migrena îmi
dă târcoale) să nu comentez, să nu încerc să schimb ceva pentru că, na, e doar
un târg din provincie. Dar aerele plutesc peste tot, ca un norişor înfumurat. Nu
pot să accept lucrurile acestea. Clienţii sunt cei mai importanţi. Recenziile
lor ar trebui să dea de gândit, să vă facă să vă doriţi să fiţi mai buni, cei
mai buni. Clienţii sunt cei care vă aduc profit. Ocupaţi-vă de ei!
Bon Appétit!
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu