Trăim într-o lume alcătuită din creaţii magnifice: de la sistemul solar şi tot ce reprezintă acesta până la cele mai mici forme de viaţă. Trăim într-o lume care a fost atât de artistic creată, fie de o formă superioară a fiinţei sau printr-un big bang interpretat științific. Dar unde este frumusețea de a trăi într-o lume alcătuită şi guvernată de oameni care au uitat să fie oameni?
Când am uitat să fim oameni? Când am uitat să îi iubim şi să îi apreciem pe cei de lângă noi? Bunici, părinţi, copii, iubiţi, prieteni, colegi?
Între mine şi umanitate, acum, lucrurile sunt complicate. Presupun că tot ceea ce am sunt cuvintele pe care le împărtăşesc aici, iar umanitatea poate să asculte dacă vrea. Sper că va face acest lucru. Presupun că privesc umanitatea ca şi cum aş fi un om de stiinţă de pe altă planetă. Nu pot să măsor lucrurile deoarece mă simt ca o străină, dar ceea ce văd în ochii lor, ai oamenilor, este violenţă şi ură şi sunt îngrozită. Dar cred că, totuşi, este vorba mai mult de tristeţe. Tristeţea de a vedea cum oamenii, semenii mei şi-au pierdut compasiunea si iubirea pentru cei de lângă ei. Dar poate că nu au avut niciodată aceste sentimente, iar eu, în naivitatea mea, perorez aici, încă crezând în bunătate şi decenţă.
Vorbesc două limbi: limbajul cuvintelor şi limbajul tăcerii. Cu foarte puţini oameni pot să vorbesc folosind tăcerea. Totuşi, tăcerea mă ajută să vorbesc cu întregul univers: cu stelele, cu luna. Cu oamenii folosesc cuvintele. Cuvintele sunt un fel de artă. Sunt o creaţie a oamenilor. Am creat cuvintele pentru a exprima lucruri si astfel să putem funcţiona. Dar cred că acum am uitat ce mult pot să rănească cuvintele. Cuvintele spuse cu ură, cu furie, fără urmă de compasiune pentru suferinţa celor de lânga noi.
Aş vrea ca semenii mei să înveţe limbajul tăcerii. Aş vrea să fie buni. Aş vrea să înveţe să asculte strigătele mute ale celor care nu mai au o voce. Aş vrea să redevină OAMENI.
Cer prea mult?
M. #pierdutaprintrecuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu