Aş vrea ca lucrurile să fie la fel de fermecătoare
şi magice ca în imaginea de mai jos. Aş vrea să am bagheta magică a lui Harry
Potter şi să schimb lucrurile. Aş vrea să fiu un magician puternic şi drept. Aş
vrea…multe. S-a mai încheiat un an şcolar, un an ciudat, o glumă macabră.
Probabil vor fi voci care vor protesta, dar rămân la părerea mea.
In primul rând, vorbim de un sistem de învăţământ
abrutizat, în derivă, cu examene anapoda şi inutile. Nişte glume nesărate la
sfârşitul cărora părinţii şi profesorii se bat cu pumnii în piept şi se
felicită reciproc, fără să se gândească la chinul şi eforturile copiilor care
au trecut prin aceste încercări gândite de către adulţii “responsabili”. Hmmm….De ce se întâmplă aşa ceva? Poate cineva
să răspundă? Părinţi? Profesori?
Gluma a fost de-un coşmaresc şi mai grotesc la
începutul perioadei negre numită pandemie. Tot ce s-a întâmplat în această
perioadă a fost o mimă proastă a unui proces educaţional îndoielnic, cu aşa
numiţi “manageri” ai educaţiei care reflectă, de fapt, ce înseamnă un
management defectuos şi prost gândit. Dar de ce m-aş mira? Suntem printre
ţările care au deschis birturile dar ţin şcolile închise. Se organizează
petreceri, dar orice activitate într-un mediu controlat precum şcoala este
interzisă. Cică e vorba de “distanţare socială”… Nu îmi dau seama foarte bine
ce înseamnă acest lucru când, în majoritatea locurilor îmi suflă în ceafă la
propriu nişte indivizi care mă privesc dezaprobator pentru simplul fapt că port
mască şi mă încrunt când se freacă de mine. Probabil….de fapt, nu probabil,
SIGUR diferenţa este că şcoala nu aduce bani. Dacă ar avea în minte sănătatea
şi siguranţa copiilor, poate ar fi mai mulţi care ar respecta regulile “distanţării
sociale”. Păcat că nu realizăm că, investind în şcoală (nu în ore în particular)
investim în viitor. Dar na, se poate şi aşa. Când mă refer la investiţii în
şcoală, nu spun salarii mai mari. Salariile sunt déjà mari şi foarte mari. Mă
refer la pregătirea unor profesori de calitate, profesori dedicaţi, profesori
care nu se plictisesc, profesori care ştiu să se adapteze cerinţelor unor
generaţii diferite, profesori care vor putea modela suflete şi caractere,
profesori care pot să îşi lase amprenta asupra elevilor. Intr-un cuvânt:
CALITATE. Dar acest cuvânt este atât de preţios şi greu de înteles de foarte
multe persoane. Pentru că suntem piuliţele unei maşinării monstruoase numită “se
poate şi asa”.
Consider că educaţia a fost, este şi va fi cel mai
puternic afectată de această perioadă neagră. Efectele se vor simţi pe termen
lung pentru că educaţia este elementul definitoriu al unei societăţi, iar ce
s-a întâmplat în acest ultim semestru este portretul unui dezastru de
proporţii. Nu suntem pregătiţi să facem faţă cerinţelor de desfăşurare a
activităţii online. Nu suntem educaţi să
fim prezenţi online atunci când TREBUIE să fim prezenţi online. Nu avem spirit
civic şi etic. Nu avem conştiinţa muncii. De ce? Probabil pentru că toţi suntem angrenaţi în
acest sistem găunos al cărui motto este “se poate şi aşa”. Iar acest “se poate
şi aşa” a devenit trăsătura definitorie a unei întregi societăţi.
Nu vreau să minimizez eforturile şi rezultatele
copiilor care s-au străduit şi au făcut eforturi mari pentru a obţine rezultate
bune şi foarte bune. BRAVO! Copiii sunt
cel mai de preţ activ al unei societăţi. Dacă nu ştiţi să îi preţuiţi cum
trebuie, dacă nu ştiţi să îi educaţi, dacă nu ştiţi să îi iubiţi, vă rog să
tăceţi PENTRU TOTDEAUNA şi să rămâneţi în cocoonul vostru de ignoranţă,
superficialitate şi fomism “intelectual”.
Vivat…ceva!
M. #pierdutaprintrecuvinte
