Femeile iubesc…iubirea, sexul şi mâncarea

Nu-i aşa? Noi, femeile adorăm să fim iubite, alintate, ridicate în slăvi, complimentate, cadorisite, amuzate, să fim muze dacă se poate (ei, aici e un pic mai greu). Căutăm iubirea iubire toată viaţa, visăm la ea şi suntem răpuse de pizmă când vedem iubirea aceasta strecurându-se tiptil tiptil…pe lângă noi. Noi, femeile, deşi nu recunoaştem (sîc), adorăm cadourile, florile, cuvintele dulcege, şoaptele. Adorăm să fim băgate în seamă, să fim considerate importante, privite, cucerite, mângâiate, răsfăţate, plimbate. Noi trăim cu iubire şi pentru iubire. Noi, femeile, iubim ideea de dragoste. Cred…

Acum, hai să nu roşim şi să avem obrajii în flăcări toată ziua, prefăcându-ne că suntem nişte pristine neatinse. Cui nu-i place sexul? Sexul înseamnă lucruri diferite pentru fiecare individ. Pentru că este adevărat, este un cliché: bărbaţii se gândesc la sex mult – potrivit unor statistici, la fiecare şapte secunde. Dar pentru că noi, femeile, avem în cap şi alte treburi (nu ştii cu ce să te îmbraci dimineaţa, trebuie să iei hainele de la spălătorie, nu găseşti leucoplastul pentru bubiţa de la călcâi, eşti încă acasă când tu ar trebui să fii déjà în maşină şi altele) nu înseamnă că nu avem o viaţă sexuală internă bogată. Si noi ne gândim la sex mult, aproape la fel de mult ca bărbaţii. Poate un pic mai profund decât ei. Contrar gândirii tradiţionale, nu avem neapărat nevoie de o cină la lumina lumânărilor sau de cincizeci de umbre, mai închise sau mai deschise, ale unui tip ca să ne treacă şi nouă prin cap tot felul de dorinţe mai aprinse sau mai stinse. Iar acesta este un lucru foarte bun. Cred…

Noi, femeile iubim mâncarea…V-aţi trezit vreodată în toiul nopţii cu o poftă nebună nebună de pizza? O pizza mare, rotundă, grasă ca o lună plină, cu brânza topită… dar luna te privea zâmbind la fereastră şi tu te-ai întors la frunzele tale. Femeilor le place să mănânce, să experimenteze, să guste, să facă poze şi să le posteze. Nouă, femeilor, ne place mâncarea, suntem pofticioase, dar ne abţinem. Mult. Avem noi în cap nişte chestiuţe mai complicate, de neînţeles pentru mulţi, dar, ne place mâncarea. Foarte mult. Câteodată trişăm, dăm iama în frigider, dar ne revenim rapid. Daaar….ne place mâncarea! Sigur…

Vă las. Fug la mama care, sigur, are ceva bun în cuptor! Si nu e verde!

Bon Appétit!

M.

Iarna mea...

Ador iarna. E anotimpul meu. Deşi iarna aceasta am tremurat mai mult ca niciodată, rămâne anotimpul meu. De ce? Uite 10 motive pentru care ar trebui să o iubeşti pe prinţesa albă:

                                                                                  Sursa: arhiva personala

1.      Poţi să mergi în vacanţă la ski, la munte (deşi anul ăsta am ratat-o big time). Să schiezi, să ai nasul îngheţat, să te doară genunchii, să dai o dată cu capul de pârtie (pe una albastră chiar) şi să vezi stele verzi la propriu, să dormi dus după o zi pe pârtie, să bei vin fiert cu scorţişoară, să fii acolo, sus, pe munte, ca şi cum ai pluti pe nori de vată de zahăr este tot ce îţi doreşti. Iar muntele este...

2.      Poţi să porţi paltoane lungi şi largi cu o pereche de sneakers pentru că, deşi fashionistei din tine nu-i pasă că nu-şi mai simte degetele de la picioare, paltonul este the thing.

3.      Cizmele UGG sunt perfect acceptabile iarna, deşi eu le-aş purta tot anul.

4.      Poţi să porţi eşarfe lungi şi groase, cu părul ascuns în ele, ca o franţuzoaică chic, deşi tatălui tău nu îi place şi de fiecare dată îţi scoate părul peste eşarfă.

5.      Poţi să stai un weekend întreg în pat fără să ai mustrări de conştiinţă, uitându-te la serialele pe care le-ai ratat în timpul verii.

6.      Poţi să petreci ore în baie, în apă caldă cu multă spumă, înconjurat de lumânări, cu un pahar de vin, fără să mai ai nevoie de un motiv special.

7.      Pijamalele de iarnă sunt muuuult mai cool decât pijamalele de vară.

8.      Poţi să mănânci în pat pentru că e prea cald şi bine sub plapuma albă şi pufoasă.

9.      Poţi să mănânci mai mult pentru că ai nevoie de caloriile acelea în plus să te încălzeşti, nu-i aşa? Deşi, recunosc, am mâncat doar îngheţată. A fost şi acesta un motiv să mănânc în pat.

10.  Poţi să vezi răsăritul fără să trebuiască să te trezeşti la 5 dimineaţa.

Cum să nu iubeşti iarna?

M.

Beauty is only skin deep…

Când eşti mică şi ţi se cere să o descrii pe cea mai bună prietenă spui: “Ea este Pufulina. Are ochii căprui, un nas mic, o gură mică, urechi mici şi o faţă mică şi frumoasă. Pufulina este prietena mea cea mai bună.” Când eşti mare, nu mai poţi folosi, cuvântul “mic”. E adevărat că Pufulina a crescut, dar acum totul este mare: “Ea este Pufu. Are ochi mari şi albaştri, buze mari, nasul e mai mic iar faţa…prea frumoasă. Ea a fost prietena mea cea mai bună.”  Pufu nu mai este Pufulina pentru că ochii ei nu mai sunt căprui, ci albaştri, năsicul ei e mult mai mic, deşi era mic şi când era Pufulina, buzele ei sunt atât de mari încât mă năucesc, iar faţa ei e de nerecunoscut. Iar ea a fost prietena ta odată, dar acum nu mai este pentru că tu ai rămas în trupa fetelor frumoase, nu faci parte din trupa fetelor prea frumoase. Ea a fost confidenta ta odată, dar acum nu prea mai poţi să-i spui nimic pentru că, pur şi simplu nu-i ajungi cu prăjina la nas. O preferai pe Pufulina, cu gura ei mică şi, câteodată, ţi se face dor de ea. 

Dar, pe de altă parte, tu eşti mai fericită acum, fără ea, pentru că, spre deosebire de fetiţa aceea de demult, care acum este “mare”, nu te dai de ceasul morţii să rămâi veşnic tânără, nu eşti obraznică şi tupeistă, nu vrei cu orice preţ să te considere toţi frumoasă şi crezi că un rid, două dau farmec vieţii. Poţi să porţi în continuare chestiuţe din dantelă, mici, chiar micuţe, decolteuri în V, cămăşi bărbăteşti pentru că nu va fi sfârşitul lumii dacă ai dezamăgit odată şi nu ai purtat ceva strâmt, din latex şi roz.  Poţi să fii tu, aşa cum eşti tu, fără să îţi pese că alţii cred că te cunosc dar, de fapt, nu te cunosc deloc. Poţi să mergi mai departe ignorând faptul că unii, deşi îşi doresc să fie prietenii tăi, nu vor ajunge să te cunoască niciodată aşa cum eşti pentru că, pur şi simplu, nu încearcă. Poţi să te bucuri că ai avut odată o prietenă Pufulina, mai mulţi prieteni sau amici, pentru scurt timp, iar acum, fiecare a ales să meargă pe drumul său. Poţi să te bucuri că tu ai rămas la fel şi poţi să accepţi că viaţa are mersul ei firesc, lăsând urme, răni, dar tu trebuie să mergi mai departe, zâmbind şi adăugându-ţi un rid de expresie drăguţ. Uite aşa!

M.

La mulţi ani, Brâncuşi!

Iubeşte-l pe Brâncuşi! Iubeşte-l pentru că ţi-a dat “Sărutul” iar tu, când îi priveşti pe cei doi sărutându-se, cu mâini lungi care să poată cuprinde necuprinsul, îl înţelegi cu adevărat pe sculptor care a vrut să facă un “lucru… despre toate perechile de oameni ce s-au iubit şi s-au perindat pe pământ, înainte de a-l fi părăsit.” Iubeşte-l pentru că ţi-a dat “Cuminţenia pământului”, micuţă, chircită, adorabil de urâţică, dar pe care Noica o considera o lucrare genială pentru omenire şi spunea că dacă un extraterestru ar veni pe Pâmânt să întrebe dacă Pământul a fost cuminte, un copil i-ar putea spune: «Uite, Cuminţenia Pământului!»” Iubeşte-l pe Brâncuşi pentru că ţi-a dat-o pe “Măiastră”; ţi-a dat-o ţie, Făt-Frumos, să te ajute să îţi întâlneşti marea iubire. 

Atelierul lui Brâncuşi, Paris. Sursa: arhiva personala

Iubeşte-l pe Brâncuşi, frumoasă fată, pentru că te-a lăsat să visezi, să te închipui delicată, cu ochi enormi ca de libelulă, să fii o frumuseţe încărcată de mister la fel ca “Domnişoara Pogany”. Iubeşte-l pentru că doar el şi numai el ar fi putut spune “Sculpturile mele sunt fecioarele mele!… Le gătesc ca de nuntă!”  Iubeşte-l pe Brâncuşi pentru că nu te-a uitat niciodată, pe tine, pui de român; a vrut să îţi doneze 230 de sculpturi, dar tu l-ai refuzat. In schimb, el ţi-a dat o sublimă masă tăcută, ti-a dăruit infinitul şi ţi-a deschis poarta sărutului.

La mulţi ani, Brâncuşi!

M.

Poveste pentru fiecare zi...

La un moment dat, săptămâna aceasta, cu o zi înainte de Sfântul Roşu, am scris o postare “Te iubesc…” Pe care am ascuns-o ulterior pentru că m-am gândit că lumea o va asocia cu Valentin şi iubăreala specifică zilei. Intre timp, m-am răzgândit deoarece, la urma urmei, nu are nicio legătură cu ziua respectivă. Este doar o postare de-a mea, poate despre mine, poate despre tine, poate despre voi. Este o postare despre iubire, cum este, cum, poate, ar trebui să fie, iubirea din fiecare zi, iubirea spusă, iubirea nespusă, iubirea fluturaş care nu te lasă să dormi, iubirea care te face să visezi, să plângi, să speri, să fii fericit, să simţi că trăieşti. Atât. Povestea mea este pentru toţi visătorii, oamenii frumoşi din viaţa mea, un el, o ea, noi, voi. Povestea mea este pentru toţi cei care nu se sfiesc să iubească, să spună, să aibă curaj, să fie generoşi, oneşti, curajoşi. Pentru oameni. Oameni care simt, trăiesc, iubesc, visează, speră, oameni ca mine şi ca tine, pur şi simplu oameni. Voi lăsa postarea aceea acolo, pentru fiecare zi, pentru fiecare clipă. Iar dacă o citiţi, aş vrea să vă regăsiţi în ea, să simţiţi şi voi iubirea aceea care vă înalţă şi vă face mai buni şi mai frumoşi.

Mira